Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al doilea tren deraiat, în 13 zile - VIDEO

Publicat in Gandul, vineri 23 mai 2008 ·

Un tren de pasageri care circula pe relaţia Bucureşti – Sighet a deraiat ieri dimineaţă în judeţul Bistriţa, după ce cantităţi împortante de aluviuni s-au scurs de pe versanţi pe terasamentul căii ferate. Nu s-au înregistrat victime.

Două vagoane ale acceleratului 1.643 au sărit de pe şine în jurul orei 3:55, când trenul se afla între staţiile Salva şi Halta Coşbuc. „Incidentul s-a produs din cauza precipitaţiilor abundente care au provocat căderi masive de stânci, buşteni şi pietriş peste linia de cale ferată”, se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă atât reprezentanţii Regionalei de Căi Ferate Cluj, ai Poliţiei TF şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi echipaje ale Pompierilor şi Serviciului de Ambulanţă. La îndepărtarea nămolului şi a resturilor vegetale de pe şinele de cale ferată au lucrat aproximativ 30 de muncitori.

Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie, primul dintre cele două vagoane deraiate a fost repus pe şine abia după cinci ore şi jumătate de la producerea incidentului. Circulaţia a fost redeschisă în jurul orei 13:00, atunci când prin zonă a trecut garnitura unui tren ce făcea legătura între Timişoara Nord şi Sighetu Marmaţiei. În cele cele nouă ore cât s-a lucrat la eliberarea căii ferate, toţi pasagerii trenurilor care nu şi-au putut urma traseul au fost transbordaţi cu mijloace auto între localităţile Salva şi Coşbuc.

Acesta este al doilea tren de persoane care deraiază în decurs de două săptămâni, primul accident înregistrându-se pe date de 10 mai, în dreptul localităţii Valea Călugărească din judeţul Prahova, când o tânără de 16 ani şi-a pierdut viaţa ca urmare a unor leziuni la nivelul capului. (L.H.)

Un tren de pasageri care circula pe relaţia Bucureşti – Sighet a deraiat ieri dimineaţă în judeţul Bistriţa, după ce cantităţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 31 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 24 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°