Ce a fost Cercul Literar de la Sibiu în perioada pregătitoare şi, mai ales, în perioada definitorie a apariţiei "Revistei Cercului Literar" (prima jumătate a anului 1945) se ştie şi interesează, pe bună dreptate, mai mult decât ce a devenit această grupare imediat după 1945. Dacă o periodizare seacă nu ar părea prea didactică, aş insista ca fenomenul cerchist să fie tratat, din punctul de vedere al unei istorii literare minuţios documentate, în patru sau cinci secvenţe (nu pretind că spun o noutate, când atâtea exegeze meritorii i-au fost consacrate grupării cerchiste, dar poate că aduc o clarificare de sistematizare):

1. Faza pregătitoare, în atmosfera Sibiului universitar: 1941-1944, posibil a fi extinsă în urmă spre anii de formare a protagoniştilor, fază în care un important eveniment inaugural este editarea, în 1941, a revistei "Curţile dorului", sub îndrumarea lui Lucian Blaga; episodul fondator ar putea fi considerat constituirea asociaţiei Cercului Literar "Octavian Goga", în 1942; cristalizarea unei atitudini estetice şi distanţarea de politic se evidenţiază în manifestul articulat în scrisoarea către E. Lovinescu, publicată în "Viaţa" din 13 mai 1943;

2. Afirmarea sibiană propriu-zisă a grupării în "Revista Cercului Literar", în 1945, revistă ce-şi încetează apariţia după revenirea acasă a Universităţii clujene şi dispersarea absolvenţilor; este secvenţa cea mai importantă pentru definirea cerchismului, care se bazează pe textele, afirmaţiile şi proiectele tinereţii creatoare; la sfârşitul anului 1945, "Sibiul e atât de abătut" încât e de nerecunoscut, după cum îi scrie Radu Stanca lui Deliu Petroiu: "Sibiul e total mort. Închipuie-mă, prin urmare, în acest trist cimitir şi plânge-mă" (v. Deliu Petroiu, Cartea prietenilor mei, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2006, p. 17). De aceea, Radu Stanca gândeşte cu disperare o evadare spre Cl