Despre iubiri si esecuri, un barbat nu vorbeste cu toata sinceritatea decat dupa 50 de ani. Atunci cand deja unii dintre noi isi privesc viata ca din avion. Unii o vorbesc, altii o scriu... Liviu Ioan Stoiciu a ales ultima varianta. Si o face atat de bine, incat am momente cand imi vine sa cred ca totul este rodul imaginatiei unui mare scriitor. Iar Stoiciu e un mare scriitor. (Marcela Gheorghiu)
"Cu femeile stau prost" - fac parte dintre cei care nu se lauda in acest gen deschizand o discutie. De regula, eu "nu vorbesc despre femei" (cu atat mai mult cu cat nu beau alcool ca sa ma dezinhib). Desi n-am de ce sa ma plang. Femeile au exploatat "partea cea buna din mine". Timid pana la patologic (in liceu mi se spunea ca ma port ca o domnisoara; e drept, eram si exagerat de politicos), m-am resemnat cu "dupa cum o fi voia destinului", daca o fi sa apara si pentru mine o femeie fatala, bine, iar daca nu, si mai bine, scap de o mare grija. Ca de regula femeile sunt pentru mine venite dintr-o alta lume, cu care e mai bine sa nu am de a face, ele complicand totul: cu cat te atasezi mai mult, cu atat esti mai putin sigur ca merita sa te responsabilizezi intr-o "relatie". Personal, toata viata am fost exasperat de singuratate, dar cel mai greu de dus in carca a fost "singuratatea in doi", blocajele de comunicare transformandu-se in baricade.
In liceu, de cine eram eu indragostit nu eram bagat in seama - intai a fost "Ciceronia", din "cartierul orasului", unde si eu locuiam, care a murit de cancer la 15 ani, apoi a fost "Sorina", din "centrul Adjudului" (care, aveam sa aflu mai apoi, coincidenta, a avut si ea cancer, la sani, dar cred ca e si azi in viata). Probabil ele imi transmiteau inconstient mesaje energetice dereglate, vizate cum erau de incercarile trupesti, daca nu cumva chiar de moarte. E adevarat, ele n-au stiut niciodata ca le-am "iubit". Intr
