E o senzaţie ciudată să recenzezi autori despre care ai auzit vorbindu-se de rău. E ca şi cum, săvîrşind un gest de frondă, te acoperi de bănuiala că de ei te leagă un interes ocult. Ocult şi deopotrivă nesănătos, precum o alianţă de care e bine să te fereşti cît mai mult. Iată două motive pentru care volumul Laviniei Betea îşi merită cronica. În fond, citind Bărbaţi şi femei, mi-am dat seama că poţi afla lucruri subtile chiar şi de la autori a căror imagine a avut de suferit. Şi cum Lavinia Betea are de cărat în spate un caz de plagiat de pe urma căruia a intrat în zona autorilor căzuţi în dizgraţie, faptul că volumele sale nu au avut parte de cronici de întîmpinare e explicabil. Pagina de faţă, chiar dacă nu poate remedia starea generală, îi poate aduce măcar o adiere de consolare.
Acestea fiind spuse, să lăsăm autorul şi să ne aplecăm asupra cărţii. Bărbaţi şi femei e povestea unei duble întîlniri: cu Parisul în care autoarea a stat graţie unei burse de studii; şi cu un intelectual pe care autoarea îl consideră un magistru: Serge Moscovici. În consecinţă, sunt două tipuri de însemnări care atrag atenţia în paginile volumului: mai întîi, observaţiile psihologice privitoare la lumea pariziană şi, în al doilea rînd, dialogurile cu Serge Moscovici. Iar dintre ideile intelectualului francez, cea care iese în relief este teoria minorităţilor active.
Dar cum cartea Laviniei Betea poartă numele de Bărbaţi şi femei, se subînţelege că tema anunţată în titlu străbate, ca un leitmotiv, întreaga naraţiune. Şi poate cea mai frumoasă bucată e cea în care autoarea descrie cum, privind pe fereastra apartamentului în care locuia la Paris, surprinde în clădirea alăturată un bărbat făcîndu-şi toaleta: "Prin cadrul ferestrei mele privesc cum un bărbat îşi pregăteşte trupul. Trecut de 50 de ani - îmi spun buclele părului argintiu şi torsul lui dezgolit. Gîndu