Este vorba de imnul naţional brazilian, bineînţeles, de care altul? Are o istorie ciudată irepetabilă şi posibilă doar sub cerul Tropicelor. Cine l-a auzit chiar o singură dată în viaţă nu-l mai poate uita; asta ca impresie globală pentru că, altfel, e foarte dificil de memorat: pare o lungă arie de operă italiană de la începutul secolului al XIX-lea, irecuzabilă probă de bel canto în maxima lui înflorire, mixtură cu aer marţial între un fragment din Norma şi altul din Lucia di Lamermoor.

Un asemenea imn, copilaşii brazilieni îl învaţă încă din clasa întîi primară şi îl interpretează exact abia în liceu. Frumuseţea lui melodică este însă cuceritoare şi el rămîne unul dintre cele mai frumoase imnuri naţionale.

Românii, între alte popoare, au avut şi ei imnuri dificil de reţinut: impunătoare şi solemnă, melodia din Trăiască Regele! este însă destul de complicată - ca şi cea a Marsiliezei sau a imnului portughez numit Portugheza. în general însă, popoarele au optat instinctiv, de multă vreme, pentru melodii simple şi penetrante, pe care imense coruri improvizate de mii de oameni să le poată interpreta fără efort. Imnurile german, englez, american, italian sunt de extremă simplitate - ca şi cel al defunctei Uniuni Sovietice, inspirata melodie a lui Alexandrov; iar de cînd Uniunea Sovietică renaşte sub ochii noştri într-o nouă formă, nu prea depărtată de cea veche, cîntecul lui Alexandrov a redevenit imn oficial (se vede că instinctul melodic al popoarelor îl deranjează pe cel politic).

între cele două mari categorii de melodii naţionale, imnul brazilian se ataşează fără îndoială celor complicate. Cu atît mai bizară apare, în acest caz, istoria lui. Brazilia este republică de mai bine de un secol (a fost proclamată în 1889, cînd împăratul Pedro II a abdicat); posedă o Constituţie inspirată pînă la detaliu de Constituţia Statelor U