”Vama lansează Vama” – un album cu poveşti de viaţă din „secolul vitezei” . Sursa: Codrin Prisecaru
„Ai grijă, măi, ţărane/ ai grijă, /fii atent, am mulţi prieteni porci / la noi în parlament”, spune Tudor Chirilă într-una dintre piesele de pe primul său album cu trupa „Vama”. Un disc născut din poveştile unei lumi mature, care „l-a alungat pe Făt Frumos”, obligându-l pe creatorul său să se întrebe „unde a greşit”. „Vama lansează Vama”, primul album de la înfiinţarea trupei (după dezmembrarea formaţiei Vama Veche, în toamna anului 2006). Deşi deplânge metehnele erei tehnologice, Tudor Chirilă şi-a lansat albumul mai întâi în mediul virtual, urmând ca pe şase iunie să-l lanseze şi în formatul clasic, printr-un concert-eveniment organizat la Arenele Romane din Bucureşti.
EVZ: Spuneai că noul disc e o călătorie în stări şi sentimente...
Tudor Chirilă: Inspiraţia vine din jurul meu, de multe ori din mine. Inspiraţia e ceva frumos, care te vizitează, mai pleacă, îi pui momeli, caşcaval după colţ, o chemi, nu vine, mai pui, iar aştepţi... Am vrut, de pildă, să scriu despre relaţia mea cu Dumnezeu. Mă preocupă mult ipocrizia din fiecare dintre noi, şi ipocrizia din mine. Dacă ne-am pune o întrebare foarte sinceră, anume care este relaţia noastră cu Dumnezeu, răspunsurile nu ar fi cele pe care le dăm la prima strigare. Am ţinut să mă acopăr de cântecul ăsta despre Dumnezeu, după ce am citit o parte din Jurnalul în care Tolstoi spune că frică de Dumnezeu este primul pas în credinţă. Primul pas spre acceptare. A mai fost şi chestia lui Kant, care spunea că dacă omul şi-a imaginat că există Dumnezeu, atunci probabil că există... Am făcut cântecul ăsta cumva cu frică şi am încercat să reflectez fără echivoc ce-am vrut să spun. Anume că provocările pe care le lansăm s-ar putea duce prea aproape de cer. „Dumnezeu ne-a lăsat / ne-a lăsat să ne facem de