În staţiunea Băile Olăneşti se va da astăzi startul la ediţia a treia a Cupei „Free Bike Team“, competiţie organizată de clubul vâlcean cu acelaşi nume. La start vor lua parte peste 120 de concurenţi. „Această competiţie va fi cea mai mare din istoria curselor enduro din România“, a declarat preşedintele şi organizatorul concursului, Ştefan Ene.
Printre echipele prezente la Olăneşti, vor fi şi cluburi din Franţa, Irlanda, Grecia, Ungaria şi chiar Siria. Concursul va avea două probe: prima de anduranţă, care constă în parcurgerea fără timpi a unei distanţe de 50 de kilometri, cu diferite grade de dificultate, şi cea specială, care va fi contratimp, pe o anumită distanţă.