Vrajitoria se mentine in continuare cu un pas puternic ancorat in mister, exotic, malefic, iar cu celalalt intr-un cerc peste a carui bariera trec doar initiatii. Cu alte cuvinte, "vrajitoria este un sistem de interpretari in care numai actorul este capabil sa exprime realitatea actiunii. Tertii nu au decat latitudinea de a adera la aceasta in functie de interesele lor" (Dominique Camus).
Vrajirea apare ca un schimb de energii, ganduri si gesturi exprimate in formule laconice sau lungi retete magice. Ea inseamna pentru victima "pierderea referentilor simbolici care permit sanatatii si vietii sa se exprime". In final, "clientul vrajitorului personifica si isi proiecteaza agresivitatea asupra unui tert, care va fi receptacolul dorintelor sale refulate, pe care nu le poate stapani. Acest tert, care-l reprezinta pentru el pe Cel rau, trebuie deci sa fie atins. Evolutia situatiei nu este interpretata decat in cadrul actiunii intreprinse de catre vrajitor".
Cine sunt clientii vrajitorului, chiromantului sau ghicitorului? Sunt "anumite persoane care se simt neputincioase - de exemplu, in fata unui sir intreg de necazuri tot mai mari sau a irumperii unui insolit brusc, brutal sau grav - ii vor cauta pe cei despre care cred ca au misiunea sa intervina acolo unde orice actiune intreprinsa de altii a esuat". Vrajitoria apare astfel ca un "ultim recurs" cu ajutorul caruia se "ordoneaza si clarifica o situatie pe care esecuri succesive de interpretare si de actiune obisnuit intalnite in societatea noastra au facut-o cu atat mai intolerabila".
De cele mai multe ori, clientul, "de teama sa nu fie dezaprobat", adopta prin apelul la vrajitorie "un loc marginal, retras fata de societate"; cauta "sa-si intrerupa relatiile, sa se limiteze la cercul celor apropiati" care va fi "redus la maximum, adica sa intre intr-o situatie aproape echivalenta cu moartea sociala".
