In jurul nostru - ba chiar si in interiorul nostru! - se petrec o groaza de chestii. Datorita ajutorului neprecupetit (vorba vine, caci in fapt este foarte precupetit) al presei, covarsitoarea majoritate a acestor chestii ne apar ca fiind nasoale sau extrem de nasoale. Naspa. Suntem ca-n bancurile cu anarhistii batrani care stau pe o banca in parc: "- Ploua! - Da, sa-i ia dracu'!";
"- A iesit curcubeul! - Pai, sigur, pentru asta au bani!"; "- Tu nu-ti mai pui dintii aia? - Pentru cine, ma, pentru astia!"?
Cu toate acestea, asa cum am mai indraznit sa semnalez in acest mijloc de pagina, se mai intampla si lucruri bune. Unele, frumoase chiar. Marfa. Dar, sigur, despre acestea nu vorbim, decat cel mult pentru a sublinia cenusiul de fundal: "Aha! Va sa zica se poate!"
Am auzit prima data prin anii '80 despre faptul ca, in Occident, antreprenorii de santiere au obligatia sa asigure anumite norme de curatenie, cum ar fi sa acopere schelele prin plase destinate sa impiedice raspandirea prafului ori sa spele cu furtunul rotile - inevitabil murdare - ale camioanelor care parasesc locatia, ca sa nu traga dare de noroi prin oras.
Astazi, din cate am putut vedea, lucrurile astea se respecta pe cam toate santierele din Bucuresti (n-am avut ocazia sa studiez problema la nivel national). Mai mult, imbinand utilul cu placutul si obligatia cu interesul, au aparut plase-reclama (nu vreau sa insinuez ca publicitatea te face sa iei plasa...): opresc si praful, promoveaza si felurite produse ori servicii.
M-am hotarat sa scriu despre asta atunci cand am vazut grija cu care un camion se "stergea pe picioare" la iesirea din santier pe o straduta laturalnica. E de presupus ca noroiul s-ar fi amprentat pe asfalt inainte ca autovehiculul sa ajunga pe marile bulevarde, acolo unde pandesc vigilenti domnii politisti care nu prea intra pe ulite. Asta - dupa minte
