Anghinarea este o plantă perenă, de origine mediteraneană, folosită în medicină datorită proprietăţilor diuretice, depurative, antitoxice, colagoge şi coleretice. Este indicată în tratamentul nefritelor cronice, enteritelor, constipaţiilor, colecistitei sau cirozei hepatice. Anghinarea se întâlneşte în special în sudul ţării, la poalele pădurilor. În primul an se dezvoltă frunzele, cu margini crestate, de culoare albicioasă, cu peri deşi, care pot atinge o lungime de 1 m şi o lăţime de 30 cm. În al doilea an, apar florile de formă globuloasă şi culoare violacee. Anghinarea înfloreşte din iunie până în octombrie. Frunzele se recoltează de trei-patru ori pe an, între lunile iulie-septembrie, dar şi în primul an, dacă ating lungimea de 30-35 cm.

Scade colesterolul Principiile active cuprinse în frunzele de anghinare sunt: substanţe flavonoide, insulină, polifenoli, cinarină (substanţa care conferă gustul amar al frunzelor), săruri de potasiu şi magneziu, substanţe oxidante şi produşi sterolici. Datorită acestora, preparatele din anghinare au acţiune diuretică şi coleretică (stimulează producţia bilei de către ficat), colagogă (stimulează eliminarea bilei din ficat), antitoxică hepatică şi scad nivelul colesterolului din sânge.

Mod de administrare Produsele din anghinare sunt utilizate în tratamentul unor afecţiuni precum: insuficienţa renală, insuficienţa hepatică, hepatita cronică, ciroza hepatică, balonarea, calculii biliari, anorexia, hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială, diabetul şi numeroase boli digestive. Pentru prepararea ceaiului, se pune într-un vas o linguriţă de frunze de anghinare, mărunţite şi uscate, care se opăresc cu 500 ml de apă clocotită. După răcire, lichidul se strecoară şi se îndulceşte cu zahăr. Se recomandă consumul ceaiului dimineaţa şi în cursul zilei, cu 30 de minute înaintea meselor principale. Pacientul trebuie să