Filmul lui Pavel Lungin are particularităţile marii arte cinematografice, care asemeni spectacolului de teatru adevărat te smulge din adormire, din ceea ce credeai că ştii şi îţi dăruieşte o limpezime adîncă. Ostrovul este un film construit în jurul unui personaj memorabil,

Părintele Anatoli (Piotr Mamonov), un călugăr sucit face parte din ceea ce ruşii numesc yurodivi, nebuni întru Cristos, în general călugări pelerini care nu cerşesc o clipă şi care răspund adesea cu sudalme celor care le dau pomană. La Moscova am văzut un astfel de sfînt fără picioare, tîrşindu-se pe pavele, purtînd o glugă în care credincioşii puneau cu evlavie hîrtii de zece ruble, chinuidu-se să aprindă o lumînare pe un piedestal mult prea înalt. Încercarea mea stupidă, neinspirată de a-l ajuta a dezlănţuit o sumedenie de blesteme aruncate cu gura schimonosită, însalivată a profeţilor pustiei, apoi cu gesturi schilave de pasăre şontorogită a continuat să aprindă lumînările una cîte una. În aceeaşi mînăstire am întîlnit singura icoană care m-a fascinat, de o mărime neverosimilă, o icoană a Maicii Domnului. Oriunde te-ai fi aflat în Biserică acea icoană te privea cu ochi vii, ochi care înotau în lacrimă, am stat acolo uitîndu-mă în acei ochi cu sentimentul că nu am nevoie de nimic altceva, am ieşit şi am intrat de mai multe ori pînă m-am decis să plec. N-am îndrăznit să fotografiez ceea ce nu se poate fotografia, ceea ce nu se poate reda. Filmul lui Pavel Lungin încearcă o astfel de "performanţă", spunînd o poveste tulburătoare despre lacrimi şi sfinţi ţesută pe canavaua dostoievskiană a crimei şi a pedepsei. Asupra sfîntului nebun-şugubeţ al micii mînăstiri de lemn apasă un păcat la fel de vechi precum cel care-i îndepărtează pe Adam şi Eva din Rai, cel al fratricidului care-i separă iremediabil pe Cain şi pe Abel. Intriga schematică, aproape convenţională care deschide cercul unui destin