Strigătul
Pictorul Edvard Munch, se ştie
că nu s-a mulţumit
cu-o singură reprezentare
a Strigătului său. Să fie sigur, poate,
că-i auzit, îl zugrăvi
nu mai puţin decât de şapte ori.
Ce săptămână trudnică, s-ar zice,
ca, în sfârşit, să izbucnească-un Urlet,
o binemeritată, glorioasă
Duminică!
Vreo două din aceste variante
le-am văzut şi eu, la Paris, la Roma, -
pe una dintre ele
(cam prea stridentă, după gustul meu)
îmi pare că am şi trăit-o,
ca şi cum
m-aş fi aflat exact în centrul
Muzeului Naţional din Oslo.
Sunt vreo cinci ani de-atunci, când dintr-odată,
din ramele-aurii şi demne
în care mă aflam, a început
să picure,
după atâtea presiuni mocnite,
neruşinat, umplându-mă de pete,
ceva care era chiar sânge.
De-atunci, în diferite expoziţii,
am revăzut şi alte versiuni.
Valuri şi unde
izbeau de fiecare dată-n mine,
încât ieşeam
aproape surd din Strigăt.
Acum mă uit din nou, rănit şi palid,
la rama lui.
Ea n-a păţit nimic.
Ce nesimţit dreptunghi!
Rănit şi palid,
mă uit la rama lui, -
mă uit
la rama lui.
A fost, e-acolo.
Iată cum
Iată cum stau, de fapt, lucrurile.
Dacă-aş avea o lunetă, un microscop,
aş fi, poate, ceva mai sigur
că într-adevăr stau.
Însă mi-am pierdut şi luneta şi microscopul.
Aşa, simt, miop, cum îmi mor ochii
căzuţi şi striviţi
parcă sub roţi fierbinţi, -
văd cât văd,
văd câte văd, şi-mi pare
că totul, chiar totul
vrea să fie altfel decât este.
Dar nu ne vom lăsa. Ah, Triunghiul,
Pătratul, Cubul şi Piramidele -
m
