Emil Boc va „lua“ Primăria Cluj-Napoca cu 70%, potrivit unui sondaj de opinie făcut de adversarii liberali. Preşedintele PDL, Emil Boc, şi-a anunţat candidatura cu ocazia unei vizite într-un cartier de blocuri unde vor fi locuinţe sociale şi pentru tineri. Principalele realizări ale acestuia sunt modernizarea a peste 300 de străzi, modernizarea parcului de autobuze al regiei de transport în comun şi construcţia a doua parkinguri supraterane, în centrul Clujului. La capitolul nerealizări sunt trecute lipsa soluţiilor viabile pentru a fluidiza traficul şi haosul care domneşte în materie de urbanism.
1 /.
Cu greu, primarul a reuşit să obţină o hotărâre de la consiliul local, prin care a fost interzisă construcţia de blocuri în zonele cu case. În schimb, Adrian Iancu, directorul Direcţiei de Urbanism din cadrul primăriei clujene, impus de Boc, a ajuns să fie cercetat de DNA pentru luare de mită.
O altă mare nerealizare a lui Emil Boc este că, în cei patru ani de mandat, nu a inaugurat un metru pătrat de parc sau de spaţii verzi, cu excepţia câtorva locuri de joacă pentru copii.
Pentru viitorul mandat, Boc vrea să continue cu modernizarea străzilor, să construiască alte parkinguri supraterane în zonele aglomerate din oraş, dar şi să găsească soluţii pentru fluidizarea traficului.
Clujul, în plin boom economic mondial
Revista britanică „Monocle“ plasează Clujul într-un Top 5 mondial al dezvoltării economice. În opinia autorilor acestei analize, principalele atuuri ale capitalei Transilvaniei sunt centrele industriale şi academice, sensibilitatea central europeană, infrastructura excelentă, dar şi şosele, linii aeriene şi feroviare ce îl leagă de restul Europei. „Companiile se mută la Cluj pentru calitatea muncii şi preţul scăzut al forţei de muncă“, a comentat analistul Jon Levy de la Euroasia Group. Buge