Nu credeam s-ajung să-mi pun, ca-n piesa lui Nenea Iancu, întrebarea din titlu cu asemenea seriozitate. A trebuit să vină alegerile locale din 2008, a trebuit să ni se vâre pe gât simulacrul de vot uninominal pentru a realiza uriaşa fraudă la care suntem părtaşi. După aproape douăzeci de ani de practică aşa-zis democratică, România oferă imaginea dezolantă a unei ţări în care "baza" şi "suprastructura" nu mai au chiar nici o legătură. Pe vremea comunismului, exista măcar un simulacru de consultare populară, se mima un fel de egalitate de şanse pentru cetăţeni. Dacă respectai regula jocului şi dacă te interesa murdăria politică, n-aveai nici o problemă să te înscrii în cursă. Anul 2008 decupează în întreaga ei monstruozitate limita sistemului.
Astăzi, dacă nu eşti plin de bani sau dacă nu ai mandatul expres al cutărui baron local sau oligarh, n-ai nici o şansă să faci faţă cheltuielilor enorme presupuse de campania electorală. Exemplul lui Sorin Oprescu e întru totul grăitor pentru ce înseamnă a fi "independent". E o independenţă, ca să zic aşa, cu dublă subordonare: faţă de finanţatori şi faţă de PSD. Acesta din urmă nu ascunde (prin gruparea care dă tonul, dar face şi muzica şi dansează în partid, adică gruparea Iliescu) pe cine susţine dintre cei doi candidaţi pesedişti.
Oriunde în lume campaniile electorale se fac plătind din greu: la televiziuni, la ziare, pentru materialele publicitare, pentru deplasări, închirieri de săli, personal auxiliar şi tot felul de alte angarale. Hillary Clinton, a cărei formidabilă capacitate de a aduna fonduri e recunoscută, a fost obligată, în ultimele săptămâni, să ia bani împrumut pentru a-şi finanţa campania. E vorba, după propriile declaraţii, de vreo şase-şapte milioane de dolari. N-am idee cât se cheltuie în România, dar după veselia care-a cuprins canalele de televiziune, după parcelele nesfârşite
