Cităm câteva titluri din bibliografia de după 1989 a scriitoarei sibiene Rodica Braga, reperate cu greu pe Internet, de vreme ce recenta carte la care ne vom referi, Adagio (Editura Dacia, Cluj-Napoca , 2007, 207 p.) nu cuprinde nicio semnalare tip de acelaşi autor, ca să nu mai vorbim de lipsa unor minime date biografice: "Simple exerciţii de sinceritate", 2000, "Şi va fi ziua a opta", 2001, "Visul bufniţei", versuri, 2003, toate trei volume publicate la aceeaşi editură clujeană. Am mai aflat că în 2007 reputata poetă şi prozatoare a fost distinsă cu premiul "Opera omnia" al filialei Sibiu a USR.
Romanul Adagio f rapează în primul rând prin scriitura excesiv analitică, dar şi prin plasticitatea descriptivă (dinamica expresiilor faciale, a ochilor în special, a epidermei, a gesturilor sub imperiul unor boli ireversibile, dar şi a peisajului, a luminii cu efecte magice), mai pe scurt printr-o scriitură ce îngemănează rigoarea, imaginea vivantă, aforismul memorabil, descrierea matematică şi totodată poematică, investigaţia psihologică. (Re)întâlnirea celor două personaje, a bărbatului şi a femeii, poate fi localizată oriunde în România sau în Europa, oricum într-o staţiune de munte (la Davos sau la Predeal). Femeia narator este şi protagonistul cărţii, nu numai prin regia propriilor vise psihanalizabile, onirice scenarii premonitorii, ci şi prin arta nemântuită a confesiunii. Naratoarea se identifică fizic, psihic, afectiv, puzderia de detalii contribuind la conturarea unei personalităţi paradoxale, ultrasensibile, discrete, feminine, spre surpriza bărbatului: comesean al ei zile în şir în respectiva pensiune, are prilejul să o observe doar atunci când femeii i se face rău. Ea are oricum peste cincizeci de ani, este văduvă de aproape douăzeci, perioadă în care îşi făcuse datoria de a-şi creşte copiii, într-un legământ benevol de castitate. Descoperă re
