Sindicatele au ieşit în stradă pentru a convinge guvernul să renunţe la reforme Zeci de mii de persoane au protestat în cele mai mari oraşe din Franţa faţă de planurile preşedintelui Sindicatele au ieşit în stradă pentru a convinge guvernul să renunţe la reforme
Zeci de mii de persoane au protestat în cele mai mari oraşe din Franţa faţă de planurile preşedintelui Nicolas Sarkozy de a mări perioada de cotizare pentru obţinerea pensiei.
Acţiunile de protest organizate în cele mai mari oraşe din Franţa au afectat transportul public, dar şi serviciile din sectorul energiei şi cel al gazelor. Transporturile au fost perturbate în special la Marsilia, în timp ce la Paris traficul s-a desfăşurat normal, cu excepţia traseelor de la periferie, unde a circulat doar un tren din două.
În transporturile aeriene, situaţia era normală pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly, fiind semnalate însă perturbări în provincie, unde controlorii de trafic aerian s-au alăturat grevelor. Manifestanţii s-au mobilizat exemplar la Marsilia, unde 60.000 de persoane au contestat reforma pensiilor, în timp ce la Grenoble 30.000 de oameni au protestat faţă de planurile guvernului de la Paris.
Manifestaţii ale pescarilor
În paralel cu grevele sindicatelor, autorităţile franceze sunt vizate şi de manifestaţiile pescarilor şi ale docherilor. Aceştia au continuat şi ieri să blocheze porturile, în semn de protest fată de creşterea preţului combustibililor.
Nemulţumirea pescarilor a luat amploare miercuri seară, când au avut loc confruntări cu poliţia chiar în centrul Parisului, în faţa Ministerului Agriculturii.
Sarkozy nu-şi schimbă planurile
În cele din urmă, guvernul a fost de acord să plătească mai repede banii dintr-o înţelegere mai veche, astfel că pescarii vor primi un ajutor de peste 300 milioane de euro în doi ani, în loc de trei.