Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Shopping belgian

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 24 mai 2008 · ·

Dinamoviştii îl ţintesc pe internaţionalul Pieroni, atacant cotat la un milion de euro.

Plecat de o săptămînă în vestul Europei, Red­nic a pus ochii pe interna­ţionalul belgian Luigi Pieroni! Atacantul care va împlini 28 de ani în septem­brie se află sub contract cu Nantes, dar în sezonul de primă­va­ră a fost împrumutat la Anderlecht, pentru ca­re a înscris 3 goluri în 12 me­ciuri. Formaţia din Bruxelles a avut pri­ma opţiune de cumpărare, pentru un milion de euro, însă belgienii au declinat propunerea. Iar Nantes vrea să-l vîndă neapărat pe vîrful înalt de 1,87 metri.

Şanse mari dacă scapă de Miranda

Urmează ca şefii din Ştefan cel Mare să decidă săptămîna viitoare, în cadrul unei şedinţe la care să participe şi Rednic, şi Cornel Dinu, şi acţionarii, dacă vor investi în trans­ferul lui Pieroni. Există sem­na­le că Nantes, cu care Dinamo a făcut afaceri şi anul trecut, cînd l-a ach­iziţionat pe Bratu, va mai scă­dea din preţ pentru clubul român, dacă roş-albii îl vor dori neapărat pe internaţionalul belgian. Şansele vor creşte pentru Pieroni, în cazul în care se va găsi rapid o echipă in­te­re­­sată de a-l achiziţiona pe Miran­da, cotat la 1,5 milioane de euro.

Namaşko află luni

Monitorizat de jumătate de an de către dinamovişti, portarul lui FC Tiraspol, Stanislav Namaşko, va afla săptămîna viitoare dacă va îmbrăca triocul alb-roşu. Moldoveanul de 22 de ani a fost urmărit la lucru de antrenorul de portari Dumitru Moraru, de Cornel Dinu, dar şi de Mircea Rednic, cei trei concluzionînd că este un portar de viitor. Namaşko, al cărui contract cu Tiraspol expiră la iarnă, este cotat de moldoveni la 150.000 de dolari.

Negocieri pentru Hidişan

Mijlocaşul lui UTA Arad, Florin Hidişan (foto, 25 de ani), este dorit în Ştefan cel Mare, oficialii celor două grupări urmînd ca, săp­tă­mîna viitoare, s

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 28 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 45 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 55 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 40 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 32 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°