O parte din măsurile luate de guvernul italian împotriva imigraţiei pot fi „fentate“ de către românii vizaţi printr-o scurtă călătorie în ţară sau într-unul dintre statele vecine Italiei. Potrivit unui proiect de lege recent, cetăţenii Uniunii Europene (UE) care vor să stea în Italia vor fi obligaţi să aibă un venit minim legal şi o locuinţă decentă. Prevederea - care introduce în legislaţia italiană Directiva UE 38/2004 - urmează să se aplice cetăţenilor comunitari care doresc să locuiască pe teritoriul Italiei peste 90 de zile, în caz contrar devenind „străini în situaţie ilegală“.
Însă imigranţii vizaţi de măsurile guvernului italian pot părăsi pentru scurtă vreme Italia, la fiecare trei luni de şedere acolo. Au la îndemână şi posibilităţi mai inventive, care nu necesită părăsirea Peninsulei: o excursie în San Marino, stat „enclavă“ în „Cizmă“.
„Pot să-şi vadă părinţii“
Cele trei luni sunt perioada absolut legală petrecută de străinii în cauză în Peninsulă, între scurte şederi în ţara de origine sau oriunde altundeva. „Persoanele care nu pot sta au posibilitatea să plece din Italia o perioadă. Pot, de exemplu, să meargă să-şi vadă părinţii, în ţară, şi apoi sunt în regulă. Asta pentru că legea nu prevede cât timp trebuie să petreacă aceştia în afara Italiei, între şederile aici“, explică Iulian Manta, responsabil pentru imigranţi în cadrul confederaţiei sindicale FENEAL-UIL. El speră însă ca măsurile să fie modificate, atunci când vor trece prin parlament, astfel încât românii care muncesc să nu aibă de suferit.
„Sunt persoane care lucrează «la negru» şi sunt preocupate de ce se întâmplă. Este şi cazul celor care nu au o aşa-numită «declaraţie de ospitalitate». Se va întâmpla să fie opriţi pe stradă cei care muncesc şi nu au acest act, pentru că, în faţa carabinierilor, toţi românii sunt delincvenţi“, avertizează I