La primul sezon în fotbal, Paul Marian Cernat, finanţatorul echipei Victoria Bod, are cu ce se mândri. Cel puţin deocamdată. Să termini în fruntea campionatului fără a cunoaşte înfrângerea şi asta în dauna unor echipe cu tradiţie la acest nivel, nu e de ici de colo. E drept că mai este o etapă, astăzi, în deplasarea de la C.F.R. Braşov, dar e greu de crezut că elevii lui Adrian Hârlab şi Ioan Gnandt îşi vor păta blazonul şi nu vor menţine imaculată rubrica „înfrângeri”.
Totuşi, important este barajul de promovare şi nu linia de clasament, pentru că oricum, bodenii au terminat seria pe primul loc, tocmai de aceea spuneam că bucuria lui Cernat este temporară.
Acum, cu şapte zile înaintea barajului de promovare, unde adversar le va fi campioana judeţului Sibiu, Interstar, l-am invitat pe cel amintit mai sus să ne spună gândurile sale despre frumoasa aventură a echipei sale în ultimul sezon şi, inevitabil, despre barajul cu sibienii.
Sâmbătă, 31 mai, ora
11, la Tg.Mureş: Victoria Bod- Interstar Sibiu
- Felicitări Paule!
P.C.: Mulţumesc, dar este prematur să primim laude. Le-aş prefera sâmbăta viitoare, la ora 13.
- Deşi nu eraţi creditaţi cu prima şansă, aţi reuşit ca la final să vă clasaţi primii şi să reprezentaţi Braşovul în barajul pentru liga a treia.
P.C.: Cu acest gând am plecat la drum. Fără falsă modestie, nici nu concep locul doi, nu are rost să cheltui bani pentru mediocritate. E drept că drumul a fost lung, de fapt este, pentru că nu am ajuns încă la finalul lui, şi nu a fost uşor, în ciuda liniei de clasament. Aici s-a ajuns prin muncă, prin priceperea antrenorilor, prin dăruirea jucătorilor şi o sumă de alţi factori.
- Pe tine nu te treci pe lista celor cu merite?
P.C.: Rolul meu e să asigur echipei tot confortul sau, mă rog, respectând proporţiile, tot ce e nevoie pentru liniştea şi bunăst