Autorul Imnului golanilor a fost aruncat in strada. Nici unul dintre cei care si-au facut cariere politice profitand de acest cantec nu pare dornic sa-l ajute pe Cristian Paturca.
Pare o cumplita ironie a sortii sa te declari anticomunist, dar sa locuiesti, ca inocent chirias la stat, intr-o casa al carei proprietar de drept e o victima a comunismului. Chiriasul Cristi Paturca nu si-a cumparat locuinta de la ICRAL, folosind smecheria bunei credinte, pe vremea cand ar fi putut deveni proprietar al ultimului etaj dintr-o vila din Cotroceni, pe mai nimic si te miri ce. Nu pot baga mana in foc ca proprietarul de drept, care l-a scos in strada pe Cristian Paturca, l-a luat pe nepregatite, dar felul in care a facut-o mi se pare murdar, indiferent cate explicatii de bun simt ar oferi proprietarul in favoarea sa.
Cu ani in urma, Octavian Paler, chirias intr-o vila din Cotroceni, a trebuit sa plece de acolo tot in urma unei revendicari. Am discutat atunci cu Octavian Paler.In timpul comunismului avusese destui bani ca sa-si cumpere o casa. Nu o facuse, pentru a nu putea fi acuzat de chiverniseala, dar si pentru ca, in calitatea sa de chirias la ICRAL, nu-si pusese intrebarea daca vila in care statea avea si alt proprietar. Din cate stiu, Octavian Paler si-a petrecut ultimii ani din viata tot in calitate de chirias, in casa unui admirator de-ai sai.
Chiar daca asa pare, nu compar aici cazul lui Paler cu cel al lui Paturca.Cel de-al doilea e un folkist care intr-un moment de gratie compune un cantec inspirat din atmosfera din Piata Universitatii. Cantecelul sau se transforma in imn, dar o data cu mineriada din 13-15 iunie 1990, acest imn va intra in subterana sperantelor pe care golanii care n-au plecat din Romania o frecventeaza, recunoscandu-se dupa cantarea lui Paturca.In aceeasi subterana intra si Paturca insusi, cel care dupa imnul golanilo