Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bar în şcoală

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 24 mai 2008 ·

În localitatea hunedoreană Câmpu lui Neag, copiii învaţă într-o clădire în care funcţionează şi barul satului, dar nimeni nu vede vreo problemă în acest lucru. Cornel Todea, candidat independent la funcţia de consilier local al Primăriei Uricani, proprietarul localului din incinta şcolii, spune că are barul de ani buni şi nici unul dintre părinţi nu a avut de obiectat ceva de-a lungul timpului. Omul spune că intrările sunt separate şi că muşteriii barului pe timpul zilei sunt chiar părinţii care îşi aşteaptă copiii să iasă de la cursuri. „Din 1983 am barul acolo. Când s-a demolat şcoala din sat, clasele au fost amenajate în acea clădire“, a povestit Cornel Todea. Conform legilor în vigoare în România, orice local de acest gen trebuie amplasat la cel puţin 50 de metri de instituţiile în care au loc ore de curs, însă în Valea Jiului lucrurile nu stau chiar aşa. La Câmpul lui Neag, în aceeaşi clădire cu barul învaţă zeci de copii de clasele I-IV şi nimeni nu vede vreo problemă aici. „Este bun barul acesta, pentru noi, părinţii. Oricum, copiii nu intră pentru că sunt mici, doar de la clasele I-IV şi de grădiniţă, iar când ies în curte sunt supravegheaţi de educatoare“, ne spune Eugenia Mateescu, mama unui băiat, elev în clasa a II-a. Nici directorul şcolii nu are ce face şi susţine acelaşi lucru, spunând că „şcoala funcţionează în acest mod de foarte mulţi ani“.

Invidia a deconspirat totul Vărul proprietarului, Ionel Todea, a declarat că imobilul în care funcţionează localul şi şcoala a fost, iniţial, cămin cultural şi că toată construcţia a fost ridicată de săteni. „Clădirea a fost construită prin muncă voluntară de locuitorii din sat şi a fost cămin cultural. După ce şcoala veche din sat a fost dărâmată, s-a decis mutarea elevilor aici. Dar nu sunt probleme, copiii nu intră în local“, a afirmat Ionel Todea. Cu toate că, până acum, convieţuirea birtului ală

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 18 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 29 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 57 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 35 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 29 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 2 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°