Tendinta actuala a legislatiei este aceea de a abandona conceptia traditionala conform careia procedura insolventei se aplica exclusiv comerciantilor. Prin dispozitii exprese ale legii sau, in cazul statelor, prin conventii internationale, sunt uneori impuse regimuri juridice similare procedurii insolventei chiar statului sau institutiilor publice, pentru cazul in care acestea s-ar afla in incetare de plati. Spre exemplu, Bulgaria a fost in cursul anilor 1997-1998 in incetare de plati, motiv pentru care a fost administrata de un consiliu monetar, impus de creditori. In aceasta perioada, moneda nationala bulgara si-a pierdut valoarea circulatorie, fiind inlocuita cu marca germana, ca moneda de plata pe teritoriul Bulgariei. Desigur ca nu este de conceput disparitia unui stat prin faliment, dar unele atribute ale suveranitatii sunt limitate, lucru insotit de multe alte restrictii ale drepturilor statului in cauza, pentru a permite redresarea acestuia si revenirea la normal. Este, de fapt, ceea ce inseamna, in linii mari, procedura insolventei fata de un intreprinzator obisnuit.

Printr-o lege din 2006 (Legea finantelor publice locale), in vigoare din 1 ianuarie 2008, a fost reglementata starea de insolventa a unitatii administrativ-teritoriale, persoana juridica de drept public sub forma careia se organizeaza comunitatile locale, orasul, judetul etc. Daca obligatiile de plata ale acestor institutii bugetare nu sunt indeplinite in termen de sase luni de la somatia de plata, orice creditor va putea solicita executarea silita sau, in caz de esec, insolventa institutiei in cauza. Cei aflati in postura inedita de a declansa insolventa comunei sau judetului sunt reprezentati de orice creditor care intra intr-o relatie contractuala cu institutiile publice, de la achizitii publice la parteneriate public-private, la subscriptia de obligatiuni municipale etc., pr