– În sfîrşit!, exclamă profesorul satisfăcut, scoţîndu-şi cu mîna liberă viziera de protecţie. Urmele de sudură sfîrîiau pe metalul rece al robotului.

– Îmi pare rău că ţi-am ascuns asta atît timp, se adresă asistentului care privea uimit peste umărul său. Dar am vrut să fie o surpriză! Fără un cuvînt, tînărul se aplecă deasupra siluetei robuste, studiind-o cu atenţie.

– Ei, ce părere ai?, făcu, dar celălalt nu păru să-l audă. Ce faci? Nu mă întrebi nimic?, sări nerăbdător. Asistentul tresări.

– Ce?

– Cum ce? Ceva despre robot!

– Păi, mai bine îmi povestiţi dumneavoastră!, zise, iar profesorului i se lumină deodată privirea. Ieşi şi trecu dincolo de peretele de sticlă al sălii. Scoase din sertarul biroului un revolver şi-l dădu tînărului. Cu o apăsare de buton platforma se aşeză pe verticală, înfăţişînd robotul în toată masivitatea sa.

– Trage!, spuse hotărît. Asistentul şovăi. Profesorul îi ridică mîna, ţintind fruntea teşită a maşinii.

– Trage!, repetă. Arma se descărcă, dar glonţul căzu zdrobit la pămînt. Cu ochii mari, tînărul privi figura satisfăcută a celui de lîngă el.

– Şi asta nu e tot, şi scoase din buzunarul halatului alb un mănunchi de fire. Înfipse un capăt într-o mufă dispusă pe craniul robotului, iar celălalt, terminat într-un mic disc argintiu, şi-l lipi pe tîmpla stîngă.

– Ce e asta?

– Aşa îl programezi!, veni răspunsul.

– Cum aşa?

– Aşa bine!, apoi, zîmbind, îşi luă asistentul prieteneşte de după umeri: Cît fac 1+1?

– Doi!

– De unde ştii?

– Pentru că aşa am învăţat, răspunse amuzat.

– Bravo, bravo! Dar cum poţi tu să reţii, să stochezi lucrurile pe care le înveţi? Asistentul se gîndi o clipă, apoi dădu din umeri.

– Păi să-ţi spun eu! Nici noi, nici el, şi arătă spre bipedul metalic, nu avem capacitatea de a memora discursiv ni