Titlul romanului Viata si faptele lui Ilie Cazane anunta o epopee burlesca, o parodie a realismului socialist cu eroi ai clasei muncitoare care se inscriu in gospodaria colectiva, salveaza abatajul sau urmaresc sabotorii prin munti. Numele eroului, cel putin, trimite spre marile realizari de genul Bumbesti-Livezeni, Canalul Dunare-Marea Neagra si, ei, da, Portile de Fier II sau "Cazanele", mult trimbitata ctitorie a deceniilor ceausiste. Mai aflind si ca romanul a fost tiparit prima oara in 1997, la putin timp dupa aparitia scrierilor nouazeciste de top, cu parabolica si apocaliptica lor critica sociala, cititorul are tot dreptul sa se astepte la o scriere revansarda, tezista ca pe vremuri, dar cu semn schimbat, si sa se pregateasca in consecinta. Numai ca trickster-ul Ilie Cazane si, odata cu el, trickster-ul Razvan Radulescu ii vor fi jucat o festa acestui cititor. Romanul nu se invirte prea mult in zona "comunismului de cazan", gen Santierele Tineretului. De altfel, stau si ma gindesc, se pare ca autorul si-a facut o specialitate din a lansa romane cu titluri inselatoare, care ofera surprize inca de la primele pagini. Si titlul Teodosie cel Mic trimitea mai degraba la fineturi bizantine, cu imparati minori patronind o Curte corupta, cu mai multi centri de putere, in care intrigile coexista cu harul sfinteniei, iar sugrumarile au loc in iatac, cu fir de matase. Nimic de acest gen in fantasy-ul postmodern pentru copii usor sadici, publicat in 2006. La fel si in Ilie Cazane: titlul pacaleste, iar surpriza este una foarte placuta. Slava Domnului, autorul nu produce o parodie scrisnita si lipsita de farmec. El nu se face sclavul nici unei teze si nu ne obliga nici pe noi sa-l urmarim legati cu lanturile obligatiei morale. In locul constringerii, Razvan Radulescu prefera seductia, iar in locul unei fictiuni grele de responsabilitati, el desfasoara o poveste captivanta,