Tribunalul Bucuresti a obligat Universitatea de Medicina si Farmacie sa puna la dispozitia ziarului Cotidianul dosarul de profesor universitar al lui Sorin Oprescu, titlu presupus a fi fost obtinut prin fals.
Cotidianul a castigat procesul intentat Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti pentru nerespectarea Legii nr. 544/2001 cu privire la liberul acces la informatiile de interes public. Astfel, judecatorii Tribunalului Bucuresti au decis vineri ca dosarul de candidat al senatorului Sorin Oprescu, aflat in arhiva UMF-ului, precum si raportul Comisiei de Etica ce a analizat acest dosar reprezinta acte publice, ele putand fi solicitate de oricine.
Interesul in jurul modului in care Sorin Oprescu a obtinut gradul de profesor universitar a fost starnit de o serie de articole publicate de Cotidianul, in care se demonstra modul in care fostul director al spitalelor Elias si Universitar din Bucuresti si-a obtinut titlul pe baza unui dosar plastografiat.
Dintre cele minimum 20 de lucrari stiintifice pe care trebuia sa le aiba publicate in reviste de specialitate, Oprescu a depus dovezi doar pentru 15.
Dintre acestea, opt pareau a fi falsuri: peste paginile revistei originale, el asezase o foaie cu inceputul unei lucrari proprii, redactata la calculator si fara caractere diacritice.
Integral in Cotidianul Tribunalul Bucuresti a obligat Universitatea de Medicina si Farmacie sa puna la dispozitia ziarului Cotidianul dosarul de profesor universitar al lui Sorin Oprescu, titlu presupus a fi fost obtinut prin fals.
Cotidianul a castigat procesul intentat Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti pentru nerespectarea Legii nr. 544/2001 cu privire la liberul acces la informatiile de interes public. Astfel, judecatorii Tribunalului Bucuresti au decis vineri ca dosa