În urmă cu 400 de ani, familiile de samurai constituiau doar 10% din populaţia Japoniei, dar o stăpâneau prin respectul impus. Cine nu cădea în genunchi, cu faţa la pământ, la trecerea

În urmă cu 400 de ani, familiile de samurai constituiau doar 10% din populaţia Japoniei, dar o stăpâneau prin respectul impus. Cine nu cădea în genunchi, cu faţa la pământ, la trecerea unui războinic era executat. Astăzi, gloria apusă este retrăită în sărbători tradiţionale organizate de urmaşii puternicelor clanuri de samurai.

Castelul Odawara, în apropiere de Tokyo, odată cartierul generalal al uneia dintre cele mai puternice familii de samurai, Hojo, şi-a îmbrăcat haina de sărbătoare, împreună cu mulţi dintre locuitori, la începutul lunii mai în amintirea trecutului glorios.

Clanul Hojo stăpânea, de aici, printr-o reţea de castele şi fortăreţe, aproape întreaga regiune Kanto. Mulţi seniori din vecinătate au încercat să supună clanul Hojo, printre care renumiţii lorzi ai războiului, numiţi daimyo, aşa cum au fost Takeda Shingen, Uesugi Kenshin şi Toyotomi Hideyoshi, cel care a reuşit să unifice domeniile japoneze şi pe seniorii lor.

Clanul Hojo, renumit printre familiile de samurai pentru războinicii săi desăvârşiţi, au reuşit să respingă atacurile şi să păstreze puterea timp de peste 100 de ani. Povestea acestei familii aristocratice începe în secolul XV.

Hojo Soun, întemeietorul clanului Sengoku, pe numele său iniţial Ise Shinkuro, s-a angajat în slujba puternicului clan de samurai Imagawa din regiunea Shizouka. Conform Codului Samurailor, Ise ar fi trebuit să-şi slujească stăpânul până la moarte şi, după decesul acestuia, eventual să-şi facă harakiri, pentru că viaţa lui n-ar fi mai avut rost.

Ise s-a gândit mai bine să-şi croiască un drum propriu. Prin 1490, împreună cu o ceată de luptători, a început să cucerească bucată cu bucată Peninsu