La acest inceput tumultuos de mileniu, cand hartile lumii nu mai au pete albe iar stiinta bate toate recordurile nedoborate pana acum, exista o multime de oameni cu spatele intors spre prezent, pentru care sensul vietii sta in bucuriile sufletesti. La fel de veche ca lumea, una dintre ele are adepti pe toate meridianele globului: circul. Oameni ce raman tintuiti locului cand vad luminile aprinse in arena cu acrobatii de inalta clasa sau jongleriile unui artist ce isi demonstreaza abilitatile in plina strada. Si in secolul XXI exista oameni ce lasa totul balta si pleaca cu circul. Nu-i vorba doar de divertisment. Joaca asta poate lumina suflete, poate intoarce copii si tineri pe drumul cel bun
SIBIU
Scufia Alba
Cei trei au aparut de sub o bolta luminata, au strabatut Piata Mare, si-au lasat sacii de pe umeri si s-au asezat pe dalele de piatra fara sa sufle o vorba. Era inceputul ultimei nopti a verii trecute, pe cand luna se ridicase peste casele ale caror acoperisuri isi mijeau zeci de ochi. Cativa copii inca se mai jucau printre jeturile de apa ale fantanii arteziene, iar umbrele oamenilor se prelingeau, brat la brat, sau in mici grupuri, prin Sibiul aflat in sarbatoare.
Cei trei si-au scos ustensilele si au inceput sa se antreneze sub privirile curioase ale trecatorilor. Fata s-a pudrat un pic, apoi a inceput sa arunce in sus tot felul de popice si cercuri. Nu era vreo frumusica, avea un nas cu personalitate, purta o scufie caraghioasa pe cap si se stramba mai mereu, insa in ochi ii straluceau atata veselie, optimism si caldura, cum nu intalnesti prea des. Unul dintre baieti, imbracat cu o vesta in dungi sclipitoare, si-a dat jos palaria si a inceput sa mearga in maini, iar celalalt incerca sa tina nemiscata pe cap o bila de sticla. Nimic iesit din comun pana aici. Insa atunci cand s-au adunat destui privitori si cei trei tineri si-