Povesti de dragoste
Sunt pensionara, cu alte cuvinte nu mai sunt de multa vreme tanara. Si indraznesc sa va scriu, gandindu-ma ca poate ceea ce am sa va povestesc ar putea ajuta pe cineva. Am urmarit cu mare atentie paginile din revista dumneavoastra, in care s-a discutat despre casatorie, despre dragoste si despre felul in care e bine sa ne gandim la aceste lucruri, fie ca avem douazeci de ani, fie ca suntem cu tamplele albite de vreme. Eu pot sa spun acum, in deplina cunostinta de cauza, ca daca trupul inregistreaza mai usor semnele batranetii, sufletul ramane uneori stingher de tanar. Si ca sa va fac sa intelegeti ce vreau sa spun prin asta, am sa va povestesc o frumoasa intamplare de dragoste, pe care o traiesc acum. Ii spun intamplare de dragoste, pentru ca inca n-am gasit un alt cuvant mai potrivit pentru a o denumi. E o intamplare ca multe altele, care apar de-a lungul unei vieti, dar e o intamplare care a venit intr-un mod mai ciudat si mai neasteptat, exact in momentul in care nici macar in cele mai ciudate vise n-o puteam banui.
Am trecut prin viata asta, poate la fel ca multe alte femei, cu grija casei, a familiei, a copiilor. Cu grija de a fi toate in buna randuiala, asezate fiecare in rostul sau. Barbatul meu a fost un om bland, ingaduitor, niciodata n-a ridicat vocea la mine, niciodata n-a dezertat de la indatoririle lui de tata pentru copiii, care acum sunt asezati la casele lor. Era intre noi un fel de intelegere nescrisa, tot ceea ce era dincolo de usa casei, incepand de la corvoada achitarii taxelor, a drumurilor facute pentru aprovizionare, era in sarcina lui. Mie, in schimb, mi-a revenit grija de tot ceea ce era dincoace de usa - mancare, curatenie, copii, stiti si dumneavoastra cum se imparteau grijile acestea in familiile oarecum obisnuite, traditionale. N-am dezertat nici unul de la aceste indatoriri, n-am tradat nici unul inte
