Dacă n-ar fi fost cîntăreaţă, Margareta Pîslaru ar fi fost diplomat de carieră. Ar fi fost la masa unde se-mparte liniştea pămîntului. În acelaşi timp e teribil de vulnerabilă şi se apără vajnic de sfîşiere. Artist - Un şuvoi de foc învelit într-o gheaţă groasă
Dacă n-ar fi fost cîntăreaţă, Margareta Pîslaru ar fi fost diplomat de carieră. Ar fi fost la masa unde se-mparte liniştea pămîntului. În acelaşi timp e teribil de vulnerabilă şi se apără vajnic de sfîşiere.
A m fost mereu într-o mare admiraţie în faţa gravităţii şi seriozităţii ei, a răcelii de gheaţă atunci cînd lua decizii, a rigurozităţii care i-a dat stil şi-n viaţă, şi-n meserie. E ambiţioasă, dar nu-i agresivă. Se-mplinesc 50 de ani de cînd Margareta Pâslaru a debutat.
Cînd scriu asta sînt covîrşită. Pentru că eu o gîndesc pe ea tînără, tînără, tînără.
Căci atunci cînd cînta avea o vioiciune, o veselie explozivă, o înţeleaptă disciplină, un freamăt al emoţiei. “Trandafirii tăi” sau “Cum e oare dragostea” sau “Lasă-mi, toamnă, pomii verzi” sînt piese clasice – datorită interpretării ei, valoarea dată cuvîntului, concentrarea şi energia comunicată.
IUBITA. Ascult mult muzica anilor noştri tineri. Cîntăreţi iubiţi şi respectaţi de mine: Dida, Corina, Dan Spătaru, Angela, Aurelian Andreescu... Cînd ascult o bucată a Margaretei nu-mi aduc aminte numai de ea, ci de perioada întreagă şi mai ales de mine. Şi cred că asta se-ntîmplă cu toată lumea. Are puterea să mă facă tînără şi entuziastă.
Cîntecele ei sînt receptate şi astăzi, desigur altfel, dar interesează mult.
Am admirat-o întotdeauna pe Margareta Pâslaru, dar o admir cu atît mai mult astăzi, cînd “vremea a trecut” – cînd mă uimeşte înţelepciunea, măsura şi cumpătarea care o apără de negreala vieţii de fiecare zi.
IMAGINEA TINEREŢII. E cruntă în decizii. Îşi respectă vîrsta, n
