Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SFINTII LUNII MAI (V) după Proloagele de la Ohrida

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 25 mai 2008 ·

26 Mai – Pomenirea Sfinţilor Apostoli Carp şi Alfeu

Carp a fost unul dintre cei şaptezeci de Apostoli. El i-a urmat Apostolului Pavel şi a fost ucenic al său. Sfântul Apostol Pavel l-a hirtotonit pe Carp Episcop al Varnei. Apoi Sfântul Apostol Carp a propovăduit Evanghelia în Creta, unde l-a primit pe Sfântul Dionisie Areopagitul în casa lui. Sfântul Dionisie dă mărturie că Apostolul Carp era un om de o mare curăţie a minţii, blând şi smerit, şi de aceea Însuşi Domnul i S-a înfăţişat, înconjurat de îngerii Lui. Sfântul Apostol Carp niciodată nu începea să slujească Sfânta Liturghie până ce nu era încredinţat mai întâi de o vedere de Sus. Suportând multe prigoane şi chinuri pentru numele lui Hristos, a luat bătăi sălbatice de la iudei, în urma cărora sufletul lui s-a strămutat în Împărăţia lui Dumnezeu, spre a se bucura acolo veşnic de slava cerească a Stăpânului.

Pomenirea Sfântului Apostol Alfeu

Alfeu a fost tatăl a doi dintre cei doisprezece Apostoli aleşi de Însuşi Iisus Hristos: al lui lacob şi al lui Sfântului Evanghelist Matei. Vieţuind în aleasa obşte a primilor creştini binecuvântaţi de prezenţa vie a Fiului Lui Dumnezeu, întrupat spre a salva omenirea de sub robia luciferică, Sfântul Apostol Alfeu şi-a încheiat cu pace viaţa pământească.

27 Mai Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Terapont, Episcopul Sardelor

Sfântul ierarh Terapont a adus pe mulţi elini la credinţa în Hristos, din care pricină a fost chinuit sălbatic cu înfometarea, întemniţarea şi biciuirea. Chinuitorii l-au întins pe sfinţitul bărbat la pămînt, l-au legat de patru cioate uscate şi l-au biciuit cu cruzime până când carnea trupuluii se desprindea de oase. Dar cu toate acestea mucenicul lui Hristos nu a murit, iar cele patru cioate uscate au înverzit, din ele crescând patru arbori falnici de la care mulţi bolnavi îşi luau vindecarea. La urmă sfinţitul Terap

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 45 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 33 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 26 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 40 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 48 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°