Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua în care fug copiii

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 mai 2008 ·

Peste 3.200 de copii români au dispărut de-acasă în ultimul an. În ultimul an, potrivit datelor înregistrate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Direcţia de Investigaţii Criminale, au fost sesizate 3.285 de cazuri de dispariţii, 95% fiind plecări voluntare. Majoritatea copiilor care au decis să plece de acasă au vârste cuprinse între 11 şi 18 ani. Specialiştii au stabilit că 3,5% din cazurile sesizate reprezintă dispariţii accidentale (răpiri, înec, accidente auto sau feroviare) şi 1,5% dispariţii îngrijorătoare, cauzate de agresiuni, răpiri, sechestrări sau exploatări sexuale. Sursa: Sorin Atonescu

1 /.

Ziua Mondială a Copiilor Dispăruţi a început să fie celebrată din 1983 în Statele Unite, iar pe plan internaţional din 1986, pe fondul înmulţirii alarmante a cazurilor de dispariţii în rândul copiilor.

Floarea de nu-mă-uita, în parcul IOR

Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi este aniversată astăzi în 15 ţări membre ale Federaţiei Europene pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi, printre care se află şi România. Pentru a marca această dată, aproximativ 500 de copii, adolescenţi şi părinţi sunt aşteptaţi astăzi, între orele 11.00 şi 17.00, în parcul Al.I. Cuza (fost IOR), unde cei mici vor fi pictaţi pe faţă şi se vor delecta cu spectacole de pantomimă, desene pe asfalt şi concursuri de grafitti. Copiii vor putea urmări spectacolele de teatru de păpuşi „Hansel şi Gretel“ şi „Naiul fermecat“.

Câştigătorii concursurilor de desene pe asfalt care vor reuşi să redea cât mai sugestiv tema acestei zile vor fi premiaţi cu brăţări, baloane şi insigne cu simbolul Zilei Mondiale a Copiilor Dispăruţi, floarea de nu-mă-uita.

Spectacole în Orăşelul Copiilor şi Parcul Tineretului

„Dispariţia şi exploatarea sexuală a copiilor este o realitate cruntă, care a depăşit de mult frontierele unei singu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 12 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 10 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°