Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maria Dinulescu adoră Parisul

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 25 mai 2008 ·

Când nu se află pe platoul de filmare, actriţa colindă capitalele europene.

Prezentatoarea emisiunii „Ploaia steluţelor“, difuzată de TVR 1, se bucură de un program flexibil, astfel că se întâmplă de multe ori să „dea o fugă“ până la Paris sau la munte, dacă se ivesc câteva zile libere. „Îmi place să merg la munte sau să plec în afara ţării. Ador Opera Garnier şi enorma informaţie pe care o poţi găsi în Paris. Sunt dependentă de tezaurul cultural pe care îl găsesc în capitala Franţei. Acum o săptămână am fost în Elveţia, unde m-am simţit foarte bine. Îmi place şi Germania, iar în România prefer să nu fiu obligată să ascult manele pe plajă, drept urmare merg acasă la mama, în comuna Izvoarele, sau urc pe munte la Cheia“, îşi descrie Maria Dinulescu activităţile preferate de relaxare, pe care, de obicei, nu le planifică.

„Fiind liber profesionistă, programul meu nu este niciodată unul sigur. Nu de puţine ori am anulat bilete de avion sau am făcut curse dintr-o ţară în alta şi nu am mai ajuns acasă. Apar probe, filmări sau întâlniri când mă aştept mai puţin, aşa că îmi e destul de greu să îmi stabilesc ceva. Am o viaţă activă, ceea ce mă face să îmi doresc foarte mult liniştea weekendurilor“, adaugă Maria. Când nu apar plecări inopinate, actriţei-prezentatoare îi place să stea acasă şi să citească, nu înainte de a închide telefonul mobil.

„Ador să nu aud niciun zgomot în plus decât ce oferă natura, să las telefonul pe «silent» într-un sertar şi nici să nu mă uit la laptop. Îmi place să citesc. Weekend perfect? Când ştiu că sunt sănătoasă şi că cei dragi mie sunt liniştiţi şi veseli“, conchide Maria.

PROGRAMUL MEU

Maria Dinulescu ar alege astăzi următoarele programe:

> „Desigur că recomand emisiunea «Ploaia steluţelor» de pe TVR 1, ora 20.10 , a cărei finală va fi difuzată pe 31 mai“.

@

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 4 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

Nou mesaj RO-Alert în zona românească de la graniță cu Ucraina / ISU Tulcea: Posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile au transmis, marţi seară, un nou mesaj RO-Alert locuitorilor din zona de graniţă cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, transmite News.ro. Urmărește c

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 12 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 8 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 14 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 7 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Fetiță de 12 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o mașină lângă Cluj Napoca

Mediafax acum 6 ore
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în urma impactului a fost rănită o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani. Ea a fost intubată și transportată în stare gravă la spital, cu o ambulanță SMURD de terapi

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Vremea

București
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

20°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

13°/30°
joi

15°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

14°
mie.

14°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

17°/34°