Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chemat din vacanţă

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 25 mai 2008 ·

Stăncioiu a aflat în timpul concediului, pe care-l petrecea în insula Elba, că trebuie să se prezinte la “naţională”.

Vestea convocării peste noap­te la “naţională” l-a gă­sit pe Edi Stăncioiu în mij­lo­cul vacanţei. Juca de zor tenis pe in­sula Elba, locul exilului lui Na­po­le­on Bonaparte, cînd, brusc, te­le­fo­nul a sunat. Era metodistul fede­ra­ţi­ei, Dan Apol­zan, care-l a­nun­ţa că tre­buie să vină urgent la Mo­go­şoaia pentru a-l înlocui pe Coman.

“Am crezut întîi că e o glu­mă, dar mi-am dat seama repede că e vorba despre un lucru serios. Îmi pare rău pentru Dani, merita să fie la Euro!” au fost primele cuvinte ale portarului de la CFR Cluj. Apoi a continuat: “Mi s-a îndeplinit un vis: să particip la un turneu final! Nu mă mai aşteptam să fiu convocat chiar acum, dar mă voi grăbi să ajung în cantonament, alături de ceilalţi băieţi. E o şansă enormă pentru mine!”.

Stăncioiu se va întoarce în ţară în cursul după-amiezii de azi, cu o cursă de la Roma. Va merge însă la Mogoşoaia abia luni dimineaţa, pentru că Piţurcă le va da liber “tricolorilor” în această seară.

“Cade cerul pe tine!”

Portarul “naţionalei” de tineret, Ci­prian Tătăruşanu, ar fi putut deveni a treia opţiune la prima re­pre­zen­ta­tivă dacă n-ar fi fost şi el accidentat exact în această pe­rioadă, entorsă la glezna dreap­tă, suferită în finalul se­zo­nului: “N-a fost să fie!Într-o săp­tămînă sînt gata sută la sută, dar alegerea depinde numai de se­lec­ţioner! Îmi pare însă foarte rău pentru Dani, care a păţit o mare nedreptate! Cade cerul pe tine cînd auzi aşa ceva!”.

“Şansa carierei”

Antrenorul campioanei CFR Cluj, Ioan Andone, crede că Stăncioiu ar fi meritat să fie convocat de la bun început de selecţionerul Pi­ţur­că: “E şansa carierei lui! A a­vut un final de sezon extraor­di­nar, în care a ajutat echipa să cîş­tig

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°