Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început, deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri 8 ianuarie 1979 (n.r. – continuare)
Peste timp - Jurnalul unui drum în Austria cu băiatul meu
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început, deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gînduri 8 ianuarie 1979 (n.r. – continuare)
Dar, ca orice dialog deloc organic, şi acesta trece uşor. Îi privesc pe oamenii cu care sînt şi-mi reamintesc, deodată, că am fost chemat de dimineaţă la telefon de Bucureşti. Elena avea o voce de cristal, o voce ca un bulgăre de zăpadă curată, aruncat spre creierul meu aprins de întrebări, peste o Europă în care simţeam că mor de aşteptare. Am vorbit şi cu Nicolae Arsenie, am vorbit şi cu Tudor Octavian; m-am bucurat să aud că numărul nostru 1 din 1979 a plăcut mult şi activiştilor de la Comitetul Central, şi cititorilor, şi că acasă este bine. Doar taică-meu e – mi se spune – puţin răcit, e în pat, dacă nu cumva o fi vreun truc şi a fugit pînă acasă, la Bârca. Eu, personal, asta o cred. Să vedem!
Elena ia din nou receptorul. Mi-e drag s-o aud şi tot ce i-am scris mi se învălmăşeşte în cap, nu mai ştiu să aleg şi închidem telefonul promiţîndu-ne că vom reveni.
– Da, domnule ministru, sînt scriitor român şi mulţumesc ministerului dumneavoastră pentru şansa ce mi se oferă de a cunoaşte minunata Austrie.
Cînd veneam de la magazinul de jucării cu un Audi al funcţionarului Pasăre, am văzut parcă o siluetă familiară mie, printre statuile cu leopolzi, rudolfi şi alte zale.
– Ce e monumentul acela?
– Este Monumentul ostaşului sovietic, mi se răspunde. Păstrarea lui în Viena e una din clauzele ce stau la baza neutralităţii ei.
Domnul Lein şi d
