Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luţu părăseşte Ştiinţa

Publicat in GAZETA de SUD, luni 26 mai 2008 ·

Mijlocaşul oltean de 32 de ani susţine că vrea să plece de la echipă, pentru a da posibilitatea jucătorilor tineri să se afirme.

Dacă, la capitolul sosiri, în dreptul Universităţii Craiova se poate trage linie, la rubrica plecări ar mai putea apărea un nume. Veteranul echipei, Ionuţ Luţu, şi-a manifestat dorinţa de a părăsi Ştiinţa, el având câteva oferte tentante cărora vrea să le dea curs. „Dacă până luni (astăzi - n.r.) nu rezolv nimic cu suedezii, marţi sau miercuri plec în Ucraina. Am o ofertă de la o grupare din prima ligă. De asemenea, mă mai doreşte o echipă şi din Kazahstan, acolo se plăteşte foarte bine. Oricum, în proporţie de 90 la sută plec de la Craiova. Consider că este normală plecarea mea, pentru a lăsa locul unuia mai tânăr să se afirme. Aş fi vrut să joc mai mult, dar regret că n-am reuşit să-l conving pe Nicolo Napoli să mă folosească mai des“, a declarat Luţu, pentru craiovamaxima.ro.

Unul dintre jucătorii cei mai îndrăgiţi de suporterii olteni, Ionuţ Luţu a evoluat în 17 partide în sezonul trecut, în nici una ca titular, adunând 415 minute în tricoul Universităţii, echipă pentru care a marcat două goluri, ambele împotriva Daciei Mioveni (cel din tur a echivalat cu trei puncte). „Hagi“ simte că mai poate juca doi-trei ani la un nivel ridicat şi spune că după o ultimă aventură în străinătate i-ar plăcea să revină acasă, pentru a-şi încheia cariera la gruparea din Bănie.

Ştiinţa îi mai are disponibili pentru vânzare pe Ciucă, Velcovici, Bornescu, Tănasă, Săceanu, Bănică, Stoianof, Gărgălie şi Gîrlă, ultimii trei evoluând până acum sub formă de împrumut la FC Caracal. Potrivit patronului Adrian Mititelu, Ciucă şi Velcovici sunt ca şi transferaţi la Gloria Bistriţa, ardelenii urmând să plătească pentru ei 200.000 de euro. „Ne-am înţeles cu Bistriţa şi jucătorii sunt mulţumiţi. Mai rămâne să semnăm actele“, a precizat finanţatorul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°