Un avocat din Bucuresti e pe punctul de a trage pe dreapta amenzile Politiei Rutiere. Pompiliu Bota a obtinut in instanta o sentinta care ar putea duce la anularea celor mai multe contraventii si penalizari acordate soferilor de catre agentii de circulatie. Acest lucru este conditionat insa de contestarea procesului verbal de contraventie, astfel incat cauza sa ajunga in fata judecatorului.
Practic, o sanctiune acordata doar pe baza constatarilor politistului – care a vazut sau i s-a parut ca ai trecut pe galben sau pe rosu, ca ai circulat pe contrasens, ca ai depasit linia continua etc. – poate fi desfiintata de instanta, ceea ce inseamna anularea amenzii si a punctelor de penalizare.
Judecatoria Sectorului 2 a stabilit ca “procesul-verbal de constatare si sanctionare al contraventiei trebuie sa aiba la baza intocmirii sale mijloace de proba temeinice in ceea ce priveste vinovatia petentului in savarsirea faptei, mentiunile agentului constatator inserate in actul sactionator neputand singure servi drept temei pentru aplicarea sanctiunii contraventionale in absenta altor mijloace de proba”.
Cum marea majoritate a amenzilor aplicate de Politie nu sunt intarite de probe, aceasta actiune poate anula sanctiunile Codului Rutier.
S-ar putea spune ca in Romania, neexistand practica precedentului judiciar, nu este obligatoriu ca si alte instante sa pronunte sentinte similare pentru cauze identice. Ipoteza este corecta dar judecatorul care a pronuntat aceasta hotarare a facut o motivare care se bazeaza strict pe jurisprudenta si legislatia CEDO, care au prioritate fata de dreptul intern. Cu alte cuvinte, o actiune in instanta - intemeiata pe legislatia europeana - prin care se solicita anularea unei contraventii are mari sanse de reusita.
Concret, iata ce a retinut judecatorul care a solutionat dosarul in cauza: “Instant