SUV-ul Tiguan, lansat la nivel mondial de Volkswagen pe 26 septembrie 2007, are un succes enorm în Germania şi Statele Unite. Numărul de cumpărători a depăşit cu mult aşteptările producătorului care se vede nevoit să găsească solutii pentru a satisface cererea. Conform AutomotiveNews Europe, timpul de aşteptare între comandă şi livrare a ajuns la peste şapte luni în statele menţionate, astfel încât, cei care plătesc acum avansul pentru un Tiguan, se vor
SUV-ul Tiguan, lansat la nivel mondial de Volkswagen pe 26 septembrie 2007, are un succes enorm în Germania şi Statele Unite.
Numărul de cumpărători a depăşit cu mult aşteptările producătorului care se vede nevoit să găsească solutii pentru a satisface cererea. Conform AutomotiveNews Europe, timpul de aşteptare între comandă şi livrare a ajuns la peste şapte luni în statele menţionate, astfel încât, cei care plătesc acum avansul pentru un Tiguan, se vor putea urca la bordul maşinii cel mai devreme în ianuarie 2009.
Conştienţi de problemele care pot apărea din cauza timpului mare de aşteptare, cei de la Volkswagen au decis să ofere clienţilor dispuşi să aştepte câte un Golf V pe care să îl poată folosi până la livrarea maşinii comandate.
Conform directorului de marketing pentru marca Volkswagen din cadrul importatorului Porsche România, Sebastian Vlăsceanu, la noi nu sunt probleme cu livrările pentru Tiguan, unele variante de motorizare existând chiar pe stoc. Ca atare, programul iniţiat de Volkswagen AG în Germania şi SUA nu se aplică şi în România.
Data: 26 mai 2008