Lucrările de restaurare a monumentului au fost sistate pentru că pun în pericol statutul de monument de patrimoniu UNESCO. Sursa: Nicoleta Ene
Măicuţele de la Mănăstirea Horezu sunt acuzate că pun în pericol statutul de monument de patrimoniu UNESCO al sfântului lăcaş pentru că au permis efectuarea de intervenţii neautorizate şi din cauza lucrărilor de restaurare de proastă calitate.
Lucrările au început în anul 1997. În total, s-au cheltuit până acum peste 1,3 milioane de lei pentru proiectare, expertize şi restaurare. După mai puţin de un an de la recepţie, au început să apară probleme. „Au terminat lucrarea primăvara, iar toamna deja pica tencuiala de pe soclul bisericii. Au reparat-o, acum pică iar. Eu cred că de vină e drenajul din jurul clădirii, care nu e făcut cum trebuie, că apa stă la baza soclului“, este de părere maica Marina, ajutor de stareţ. „Constructorul mi-a zis să dau apa cu mătura când se strânge, că n-o să-mi fie greu“, susţine maica Marina. Firma care a început lucrările de consolidare-restaurare este SC Restor SRL. Reprezentanţii acestei firme nu au dorit să facă niciun comentariu.
S-au plâns la Băsescu şi la Tăriceanu
Nemulţumite de calitatea lucrărilor, măicuţele au dat jos schelele de pe biserică şi au făcut plângeri la autorităţi. I-au spus preşedintelui Traian Băsescu, în urmă cu două săptămâni, când a vizitat mănăstirea. I-au spus şi premierului Călin Popescu-Tăriceanu. „Sunt mâhnit să văd că lucrările de restaurare sunt de proastă calitate. Voi trimite o echipă de control. Se cheltuiesc mulţi bani pentru restaurare şi vreau să nu fie cheltuiţi de pomană. Firmele de construcţie trebuie să înţeleagă bine că de banul public trebuie să aibă consideraţie şi grijă“, a declarat atunci premierul.
Măicuţele susţin că reprezentanţii Oficiului fac presiuni asupra lor ca să nu mai facă