Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deutsche Telekom şi-a spionat angajaţii

Publicat in Adevarul, luni 26 mai 2008 ·

Gigantul german de telefonie este suspectat de încălcarea legii privind protecţia datelor personale, pentru a descoperi o scurgere de informaţii Cea mai mare firmă de telefonie din

Gigantul german de telefonie este suspectat de încălcarea legii privind protecţia datelor personale, pentru a descoperi o scurgere de informaţii

Cea mai mare firmă de telefonie din Europa, Deutsche Telekom face obiectul unei anchete privind încălcarea legii de protecţie a datelor personale, relatează presa germană.

Potrivit "Der Spiegel", Deutsche Telekom (DT) ar fi colectat numerele apelate de membrii conducerii sale şi de cei ai consiliului de administraţie pentru a descoperi care dintre ele conduc la ziarişti.

Mai multe sute de mii de comunicaţii, făcute prin telefoane fixe şi mobile, ar fi constituit obiectul acestei supravegheri. Ilegalităţile s-ar fi petrecut în 2005 şi 2006, într-o tentativă secretă a departamentului de securitate internă al companiei de a verifica originea unor scurgeri de informaţii către presă.

Procuratura cercetează cazul

Actualul CEO, Rene Obermann, care nu se afla la conducerea companiei în momentul faptelor, a declarat că o anchetă este în curs, privind "utilizarea ilegală a datelor comunicaţiilor", în interiorul companiei, în 2005 şi, eventual, în 2006.

El a precizat că nicio conversaţie nu a fost ascultată şi că este vorba numai de posibila accesare ilegală a datelor de pe facturi, referitoare la numere de apel, ore de apel şi durata convorbirilor.

O treime din DT, una dintre cele mai mari companii de pe piaţa germană de capital, este în proprietatea statului. Afacerile firmei sunt urmărite îndeaproape de presa germană, care a citat adesea surse cu autoritate din cadrul companiei.

Adoptarea modelului american

În ultimii ani, companiile germane, ale căror acţiuni sunt listate la bursa din S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 37 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 37 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 16 minute
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Colliers: În primele patru luni, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, mai mult cu 15%. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate ar putea depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului

News.ro acum 27 minute
În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 3 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°