România s-a clasat pe locul 20 (din 25) la competiţia europeană de muzică, unde a obţinut doar 45 de puncte Cel mai mic punctaj din concurs (14 puncte) a fost obţinut de Marea Britanie,
România s-a clasat pe locul 20 (din 25) la competiţia europeană de muzică, unde a obţinut doar 45 de puncte
Cel mai mic punctaj din concurs (14 puncte) a fost obţinut de Marea Britanie, Polonia şi Germania. România s-a aflat la 227 de puncte distanţă de trofeu.
"Poate au avut ghinion că au intrat primii în concurs. Pe de altă parte, ar fi putut să aibă ceva elemente de coregrafie. Nu îmi explic cum s-a spus că show-ul lor ar fi costat nu ştiu câte zeci de mii de euro, că doar nu au cumpărat un pian nou şi nici nu au fost promovaţi în străinătate", spune Mihai Trăistariu despre show-ul românesc de pe scena de la Belgrad.
După finala de sâmbătă seară, Andrei Tudor, compozitorul piesei "Pe-o margine de lume", a fost distins cu premiul pentru compoziţie din partea delegaţiilor participante. "Este o consolare faptul că ştim că acesta a reprezentat un vot al calităţii, şi nu unul geopolitic", a declarat compozitorul după decernarea premiului.
Melodia nu este de actualitate
Compozitorul George Popa a participat la Eurovision în anul 2004, cu piesa "I Admit", interpretată de Sanda Ladoşi. După ce a obţinut locul 18 în competiţie, Popa a renunţat să se mai gândească vreodată la Eurovision, motivând că evenimentul ar trebui să se numească "Competiţia Naţiunilor". "De mult timp am sugerat retragerea României de la Eurovision. Se cheltuiesc nişte bani degeaba, care nu aparţin TVR-ului, ci sunt bani publici", spune compozitorul.
Legat de susţinătorii piesei "Pe-o margine de lume" la finala naţională (Titus Andrei, Victor Socaciu), Popa mărturiseşte că are tot respectul pentru că sunt veterani, dar susţine că "aceşti oameni nu au ce căuta într-un juri