La Băile Herculane se adună bani pentru refacerea unei rezervaţii mistuite de flăcări în anul 2000 La petrecerile prilejuite de festivalul "Pinul Negru de Banat" au participat peste 1.000
La Băile Herculane se adună bani pentru refacerea unei rezervaţii mistuite de flăcări în anul 2000
La petrecerile prilejuite de festivalul "Pinul Negru de Banat" au participat peste 1.000 de persoane. Cu banii strânşi se vor planta puieţi de pin pe Valea Cernei.
Festivalul se află la a patra ediţie. Şi în anii anteriori s-au adunat fonduri importante, reuşindu-se - până acum - plantarea a 125.000 de puieţi de pin.
Cu cei de anul acesta se speră plantarea a încă 75.000 de exemplare, în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei, care a fost distrus în anul 2000 de un incendiu.
Ecologie şi divertisment
Festivalul "Pinul Negru de Banat" a demarat sâmbătă cu o paradă a portului popular. Copiii din comuna Padeşi, îmbrăcaţi în port popular, au defilat pe traseul Piaţa Hercules - Hotel Cerna. Elevii şi-au prezentat picturile şi desenele pe teme de ecologie şi protecţia mediului, iar turiştii iubitori de natură au plătit sume generoase pentru achiziţionarea lor.
Duminică au urmat spectacolele folclorice, muzica de fanfară şi concertele susţinute de formaţia Proconsul şi de Mircea Baniciu. În sala de conferinţe a celui mai modern hotel a avut loc simpozionul "Educaţia ecologică în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei" şi concursul legendelor locale.
În sala de sport a aceluiaşi complex hotelier s-a desfăşurat o demonstraţie de arte marţiale şi lupte greco-romane, iar seara s-a încheiat cu un foc de artificii. Toate fondurile adunate de aceste manifestări se vor transforma în pini plantaţi pe Valea Cernei.
Istoricul unui dezastru
"În anul 2000, un incendiu de proporţii a mistuit plantaţia de pini a Rezervaţiei Domogled-Valea Cer