Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a ucis concubina şi apoi şi-a înfipt trei cuţite în el

Publicat in GAZETA de SUD, luni 26 mai 2008 ·

Un bărbat de 41 de ani, din Caracal, şi-a ucis cu sânge rece concubina, apoi şi-a înfipt un cuţit în gât şi două în abdomen şi a plecat la spitalul din oraş. Incredibila scenă s-a petrecut vineri seară, în jurul orei 21.30, într-un apartament de pe strada Dragoş Vodă din Caracal. Băut şi furios pe concubina sa pentru că aceasta a refuzat să-i dea sticla cu vin, Nicolae Enache a pus mâna pe o bară de fier şi a lovit-o pe Elena Deliiorga, de 35 de ani, de mai multe ori în cap. După ce a văzut că femeia nu se mai mişcă, bărbatul a ieşit din cameră şi i-a spus mamei acesteia că a omorât-o. „I-a zis mamei femeii: «Du-te, că am omorât-o. Acum mă omor şi eu, dar mai întâi dă-mi sticla cu vin!»“, a povestit Eugen Iacobescu, procurorul care a făcut cercetări la faţa locului. După ce şi-a înfipt un cuţit în gât şi două în abdomen, bărbatul a luat sticla de vin şi a plecat spre spital. Ajuns la poarta Spitalului din Caracal, Nicolae s-a aşezat pe bancă şi a început să bea. A fost văzut de nişte poliţişti, care l-au dus imediat la urgenţe. Medicii i-au scos imediat cuţitul pe care bărbatul şi-l înfipsese în gât şi i-au oprit hemoragia. Ulterior, Nicolae a fost transferat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde medicii l-au dus direct în sala de operaţie, i-au scos cuţitele din abdomen şi au intervenit chirurgical pentru a-i salva viaţa. Cadrele medicale spun că Nicolae Enache va scăpa cu viaţă.

Faptă premeditată Elena Deliiorga şi Nicolae Enache trăiau în concubinaj de 15 ani. Nu aveau copii şi locuiau împreună cu mama femeii, în apartamentul acesteia. Anchetatorii sunt de părere că Nicolae Enache plănuise totul de mai multă vreme. În timpul cercetărilor, oamenii legii au găsit sub patul celor doi mai multe unelte. Se pare că bărbatul a aşteptat momentul să-şi ucidă iubita, iar vineri seară şi-a pus planul în aplicare. Anchetatorii cred că agresorul a încercat să o vio

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bucureşti – Un bărbat care ar fi traversat neregulamentar a fost lovit mortal de tramvai / Garniturile liniei 41, blocate 130 de minute - FOTO

News.ro acum 18 minute
Un bărbat de de 33 de ani care ar fi traversat neregulamentar a fost lovit, marţi, de un tramvai în Bucureşti şi a murit. Garniturile liniei 41 au fost blocate pe ambele sensuri pentru 130 de minute. ”La data de 01 octombrie 2024, în jurul orei 15.5

SUA avertizează că Iranul pregăteşte un atac iminent cu rachete asupra Israelului

News.ro acum o ora
Iranul se pregăteşte să lanseze „în mod iminent” un atac cu rachete balistice asupra Israelului, potrivit unui oficial de rang înalt al administraţiei americane, care a avertizat marţi cu privire la „consecinţe grave” în cazul în care lovitura ar av

Ciolacu: Guvernul a implementat toate măsurile tehnice necesare invitării în Programul Visa Waiver

Mediafax acum 53 minute
Principalele aspecte tehnice care trebuiau îndeplinite de România pentru finalizarea invitării României în Programul Visa Waiver au fost atinse, susţine premierul Marcel Ciolacu. El a anunţat că în luna noiembrie o echipă de experţi din SUA va face

Ce funcție ar putea primi Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. Propunerea, făcută de Guvern

Ziare.com acum o ora
Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, este propunerea Guvernului pentru funcţia de membru titular în Consiliu Naţional al Audiovizualului. Lucian Dindirică şi Georgică Severin sunt propunerile grupulul PSD din Senat. Grupu

Marcel Ciolacu, mesaj pentru noul secretar general al NATO, Mark Rutte: Aştept cu nerăbdare să lucrez cu el!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi, un mesaj pentru noul secretar general al NATO, Mark Rutte, el afirmând că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu acesta. Ciolacu i-a mulţumit şi fostului şef al NATO care şi-a încheiat mandatul, Jens Stoltenb

Ambasadoarea SUA la București taie entuziasmul liderilor politici privind Visa Waiver: ”Mai trebuie parcurşi o serie de paşi importanţi”

Ziare.com acum 59 minute
Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, a declarat marţi, 1 octombrie, că mai trebuie parcurşi o serie de paşi importanţi, în următoarele luni, pentru a se stabili dacă România este, de fapt, eligibilă pentru a partici

UPDATE - Muraru: De astăzi, România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a fi inclusă în Visa Waiver. Românii vor putea călători fără vize în SUA, probabil, în prima parte a anului viitor /Kavalec: Mai trebuie făcuţi paşi importanţi - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Ambasadorul României în SUA Andrei Muraru anunţă marţi că România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. ”Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluar

Votul la alegerile parlamentare se va desfăşura într-o singură zi, în ţară, iar în străinătate, pe parcursul a două zile. Campania electorală începe pe 1 noiembrie

Mediafax acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat marţi cum se vor desfăşura alegerile parlamentare de anul acesta. În ţară, votul se va desfăşura într-o singură zi, pe 1 decembrie, iar în străinătate, pe parcursul a două zile.

VIDEO Zboruri anulate pe Milano Bergamo după ce a explodat anvelopa unui avion Ryanair

HotNews acum 3 ore
Toate zborurile programate, marți, să decoleze sau să aterizeze pe aeroportul din Bergamo au fost întârziate, redirecționate sau anulate, după ce anvelopa unui avion Ryanair a explodat la aterizare, conform Euronews. Avionul care venea din Barcelona

Anul universitar la SNSPA a început cu un protest al studenților. "Fără abuzatori în universități"

Ziare.com acum o ora
Anul universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a început cu un protest al studenților. Ei s-au arătat revoltați, chiar la deschiderea oficială, de abuzurile sexuale ale profesorului Alfred Bulai. Tinerii au afişat,

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

16°/25°
Iasi
acum

11°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

12°
mar.

11°/14°
mie.

11°/20°
joi

16°/22°
vin.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

6°/13°
mie.

5°/17°
joi

12°/18°
vin.

13°/15°
Timisoara
acum

16°
mar.

6°/16°
mie.

8°/20°
joi

14°/15°
vin.

14°/20°