Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aparatura uzata la Spitalul de Urgenta

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 26 mai 2008 ·

Managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures, doctorul Ovidiu Butuc, a declarat ieri, ca 60% din aparatura medicala din unitate este uzata. „În proportie de 60% aparatura e uzata, daca nu din punct de vedere fizic, atunci din punct de vedere moral, sigur. Nu poti sa faci performanta sau nu poti sa ceri performanta medicilor si personalului medical fara sa le oferi ceva în schimb. Încercam sa le oferim aceasta aparatura astfel încât ei sa poata da dovada profesionalismului pe care unii dintre ei l-au dovedit si pâna acum”, a spus Ovidiu Butuc. Acesta a aratat ca Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Mures va beneficia, în cel mult trei saptamâni, de aparatura noua, în valoare de 3,5 milioane lei, o parte din investitie fiind suportata din veniturile proprii ale spitalului si o parte de la Ministerul Sanatatii Publice. “Unele dintre aparate au ajuns deja la spital si urmeaza sa fie instalate, în maxim trei saptamâni toate vor fi transportate pe sectii si puse în functiune. E vorba de noua aparate de anestezie, un aparat de înalta performanta tip RMN, opt aparate de ventilatie, un electroencefalograf si un ecograf de înalta performanta, care va fi directionat la Clinica de Obstetrica-Ginecologie 1, unde vechea aparatura e depasita”, a precizat managerul. Acesta a mai spus ca intentioneaza sa mai achizitioneze, din fonduri proprii si alte aparate noi, în valoare de 2,5 milioane lei.

Managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures, doctorul Ovidiu Butuc, a declarat ieri, ca 60% din aparatura medicala din unitate este uzata. „În proportie de 60% aparatura e uzata, daca nu din punct de vedere fizic, atunci din punct de vedere moral, sigur. Nu poti sa faci performanta sau nu poti sa ceri performanta medicilor si personalului medical fara sa le oferi ceva în schimb. Încercam sa le oferim aceasta aparatura astfel încât ei sa poata da dovada profesionalis

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum 39 minute
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum o ora
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 3 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 2 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Amical: România U21 – Serbia U21 0-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională U21 a României a pierdut vineri, pe teren propriu, scor 0-1, meciul amical disputat în compania naţionalei U21 a Serbiei. Amicalul cu naţionala de tineret a Serbiei s-a disputat la Arad, pe stadionul Francisc Neumann, iar ambele ech

After-school sau bonă? Cât trebuie să scoată din buzunar părinții pentru fiecare în parte

Gandul acum o ora
Părinții care lucrează și nu beneficiază de sprijinul rudelor sau al prietenilor sunt nevoiți să caute alternative pentru copii, după terminarea programului de la școală sau de la grădiniță. Un after-school sau o bonă sunt cel mai des luate în calcu

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 2 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°