Lupta pentru Primaria Bucurestiului semnalizeaza falimentul unui anumit tip de politica: cel orientat exclusiv asupra demolarii adversarului. Strategia ciomagului in cap nu dispare din cauza aranjamentelor oculte, a unui non-combat deliberat, ci din motive mult mai prozaice. Din pacate, fenomenul nu marcheaza inceputul unei insanatosiri a climatului politic, ci din contra. Lipsa agresivitatii si a atacurilor cu dezvaluiri despre afacerile de coruptie si dosarele de Securitate ale contracandidatilor, scoase la rampa atat de des in campaniile trecute, are o explicatie cat se poate de simpla: instinctul de conservare. Sistemul ticalosit in care sunt prinse toate partidele noastre nu mai este in stare sa furnizeze politicieni care sa-si permita sa scoata la iveala afacerile murdare ale contracandidatilor fara sa se teama ca, in replica, le vor fi turnate in cap zoaiele propriilor ticalosii. Candidatii nu au abandonat tema coruptiei adversarilor pentru ca ea nu ar fi valida, ci din convingerea ca avalansa de acuzatii reciproce pe care ar declansa-o ar putea sa-i ingroape si pe ei.

M-am mirat ca Blaga nu a adus in discutie dosarele de la DNA ale lui Oprescu. Exista cateva acuzatii acolo care nu sunt de neglijat, oricat de mult ar incerca domnul doctor sa le minimalizeze, etichetandu-le ca vendeta politica. Ca, de exemplu, afacerea renovarii Spitalului Universitar, pe care a girat-o ca director. Pana acum nu am auzit vreo explicatie plauzibila data de Oprescu despre cum a fost posibil ca un contract semnat initial pentru suma de 3,5 miliarde de lei sa ajunga in final la 335 de miliarde de lei.

Insa isi permite Blaga sa mute disputa pe acest front avand in vedere ca a condus timp de trei ani vamile din judetul Oradea? Se pare ca nu. Numai un naiv ar crede ca activitatea lui Blaga in fruntea uneia dintre cele mai lucrative afaceri de stat nu a fost stran