Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradă fără incidente la GayFest

Publicat in GAZETA de SUD, luni 26 mai 2008 ·

Aproximativ 300 de persoane au participat sâmbătă, la Bucureşti, la parada GayFest 2008. Alături de reprezentanţi ai minorităţilor sexuale, la Marşul Diversităţii au participat simpatizanţi şi politicieni străini, printre care se află ambasadorul Suediei în România, Mats Aberg, europarlamentarul Michael Cashman şi mai mulţi parlamentari suedezi. Potrivit organizatorilor, la GayFest 2008 au venit susţinători din Republica Moldova, SUA, Norvegia, Suedia, Finlanda şi Germania. Ambasadorul Suediei la Bucureşti, Mats Aberg, a spus că este bucuros să susţină promovarea drepturilor pentru care s-a organizat acest marş. „Este păcat că trebuie să existe astfel de marşuri pentru ca lumea să recunoască un lucru atât de normal şi de natural“, a spus ambasadorul. Parada minorităţilor sexuale a fost precedată de un marş organizat de reprezentanţii asociaţiei Noua Dreaptă sâmbătă, începând de la ora 12.00, pe traseul Calea Victoriei - Piaţa Unirii din Capitală, în semn de protest faţă de Marşul Diversităţii. Organizatorii se aşteptau la cel puţin 500 de participanţi şi au făcut, fără prea mult succes, apel la bucureşteni să se alăture marşului. Participanţii au venit la marş cu pancarte, cu tricouri cu inscripţii împotriva homosexualilor, au fluturat steaguri tricolore şi însemne ale asociaţiei „Noua Dreaptă“. Pe pancarte se puteau citi mesaje homofobe: „România nu e Sodoma“, „Nu vrem vampe bărboase defilând cu picioare păroase!“, „Ţepeş Vodă nu mai este, sodomia tot sporeşte“. Nici lozincile strigate nu au fost mai blânde: „România nu vă vrea“ şi „Nu vrem să fim un neam de homosexuali“. Parada GayFest s-a încheiat sâmbătă, în jurul orei 19.00, în zona Parcului Izvor din Capitală, fără să se înregistreze incidente. Aproximativ 300 de persoane au participat sâmbătă, la Bucureşti, la parada GayFest 2008. Alături de reprezentanţi ai minorităţilor sexuale, la Marşul Diversităţii au p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 55 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 28 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 59 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Irlanda a început săpăturile la groapa comună în care se crede că au fost înhumați în secret aproape 800 de bebeluși

HotNews acum 19 minute
La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din Tuam, comitatul Galway, relatează The Guardian, ci

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 3 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°