Grigore Vieru spunea că de pe umărul lui Nichita a văzut România. Noi, mergînd pe urmele lui Nichita, am descoperit România. Grigore Vieru spunea că de pe umărul lui Nichita a văzut România. Noi, mergînd pe urmele lui Nichita, am descoperit România.
Am pornit în această călătorie la sugestia lui Laurian Stănchescu, pentru a reface un traseu parcurs cîndva de Nichita. Prima ţintă: Drobeta Turnu-Severin. Aici, Laurian îl însoţise în 1981 pe mentorul şi prietenul său. Nichita l-a întrebat atunci cu duioşie: “Bătrîne, crezi că mai sînt locuri şi pentru noi în amfiteatru?”. Oraşul se deschidea, într-adevăr, ca un amfiteatru spre murmurul valurilor. “Da”, a răspuns Laurian. Nichita a început să construiască istorii imaginare: “Tare aş vrea, bătrîne, să privesc trecerea peste Dunăre a ultimei legiuni romane părăsind Dacia. Aş împrejmui cu ea istoria, împietrind-o cît ar respira un fluture, între timp eu găsind răgaz să bat o monedă daco-romană; pe partea ei principală punînd două amfiteatre spate în spate, iar pe partea cealaltă, la fel de principală, un oracol avîndu-l ca preot pe Zamolxis cercetînd destinul nostru. Această monedă aş arunca-o imediat direct în apele Dunării cu gîndul la împlinirea dorinţelor acestor locuitori de mai tîrziu de mine şi de Traian, cu amintirea mea devenită hieroglifă”.
ULTIMA DORINŢĂ. Primul popas în Severin a fost acasă la Crăciun Pufan, părintele care a oficiat, în decembrie 1983 la Biserica Grecescu, nunta Ofeliei Rotaru cu Alexandru Condeescu, la care Nichita şi Dora au fost naşi. Părintele ne-a primit cu sufletul deschis şi cu inima tremurînd de emoţie: “M-a copleşit cu prezenţa sa... Radia credinţă! A vrut să-mi sărute mîna, dar nu l-am lăsat... La slujba de cununie, cînd săruta icoanele, punea şi fruntea. După ce am terminat, m-a invitat la nuntă. La masă îmi spunea: «Părinte, mi-aţi
