Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lia Vasilescu: „Berceanu vrea să fugă din ţară”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 mai 2008 ·

Deputata PSD de Dolj, Lia Olguţa Vasilescu, a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care a afirmat că Radu Berceanu, candidatul PD-L pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, „fie are nevoie de foarte mulţi bani pentru această campanie, fie se pregăteşte să fugă din ţară”, pentru că săptămâna trecută ar fi început să îşi vândă din proprietăţile imobiliare. Sursa: Rompres

1 /.

„Radu Berceanu este cel mai bogat om din sudul ţării”, şi-a început Olguţa Vasilescu tirul împotriva fostului senator de Dolj. Aceasta a făcut apoi o înşiruire a hotelurilor pe care democrat-liberalul le-ar avea în proprietate, deşi acestea nu sunt trecute în declaraţia sa de avere. „A uitat să treacă foarte multe hoteluri în declaraţia sa de avere. Este de notorietate faptul că deţine Hotelul Jiu, aflat la kilometrul zero al oraşului, Hotelul Minerva, aflat pe Calea Unirii, Hotelul Panoramic din Calafat, Vila Vânătorul în staţiunea Victoria, pe lacul Giormane, plus Hanul Doctorului, pe care l-a înstrăinat după ce a devenit proprietar la Jiul”, a făcut Olguţa Vasilescu inventarul proprietăţilor presupuse a fi în patrimoniul lui Berceanu.

Deputata a estimat valoarea averii lui Berceanu la cel puţin 30 de milioane de euro: „Este incomensurabilă. Nu are cum să fie mai mică de 30 de milioane de euro.”

Olguţa Vasilescu a adăugat faptul că un cunoscut al ei, al cărui nume nu a vrut să fie dezvăluit, a cumpărat săptămâna trecută Hotelul Panoramic din Calafat pentru 400.000 de euro, în urma unor negocieri la care „a participat Berceanu însuşi.” „Am certitudinea faptului că Radu Berceanu a înstrăinat acest hotel pentru că îl cunosc pe cumpărător. El mi-a spus şi suma şi faptul că Berceanu însuşi a participat la negocierile pentru tranzacţie”, a continuat deputata. „Am informaţii că în perioada următoare vrea să îşi înstrăineze şi alte propriet

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°