Atacantul francez Thierry Henry a declarat, într-un interviu publicat pe site-ul football.fr, că echipa României, pe care reprezentativa Franţei o va întâlni în grupa C la Euro-2008, dispune de jucători foarte buni şi tehnici, însă a subliniat că aceştia au şi multe vicii. “Olanda este o echipă care joacă bine mingea. Meciurile Franţa - Olanda sunt în general frumoase. Nouă ne place jocul, lor la fel, va fi un meci deschis. Cu România, la fel. Ei au jucători foarte buni, buni tehnicieni.
Steaua Bucureşti domina scena europeană acum nu mult timp. Dar sunt şi destul de vicioşi”, a declarat Henry, prezent în cantonamentul reprezentativei Franţei, de la Clairefontaine. Internaţionalul francez a subliniat că Franţa are o echipă care poate câştiga titlul european. “La astfel de competiţii mergi întotdeauna ca să le câştigi. Nu ne gândim la parcursul din 2004 (când Franţa a fost eliminată încă din grupe la CE n.r). Trebuie să rămânem la ultima noastră aventură, din 2006 (când Franţa a jucat finala la CM n.r.). Nu este aceeaşi competiţie, dar trebuie să ne gândim mereu la ultimele prestaţii, la fel ca la calificări. Avem o echipă cu care putem câştiga, dar dacă te uiţi şi la restul formaţiilor de la Euro, multe dintre ele pot spune acelaşi lucru”, a mai spus Henry. (D.R.)
Atacantul francez Thierry Henry a declarat, într-un interviu publicat pe site-ul football.fr, că echipa României, pe care reprezentativa Franţei o va întâlni în grupa C la Euro-2008, dispune de jucători foarte buni şi tehnici, însă a subliniat că aceştia au şi multe vicii. “Olanda este o echipă care joacă bine mingea. Meciurile Franţa - Olanda sunt în general frumoase. Nouă ne place jocul, lor la fel, va fi un meci deschis. Cu România, la fel. Ei au jucători foarte buni, buni tehnicieni.
Steaua Bucureşti domina scena europeană acum nu mult timp. Dar sunt şi destul de vicioşi”, a declarat