In saloanele discutiilor cu pretentii, dezbateri aprinse: de ce votam cu cine votam, in timp ce alegatorii care nu conteaza decat in procente par tot mai bantuiti de lehamite. Facatorii de opinie au intrat in zodia convingerilor inexplicabile. Unii baga mana in foc pentru cate un candidat pe care nu-l cunosc, pentru ca acesta ar fi incarnarea „directiei bune“. Daca de 19 ani incoace primariile n-ar fi fost ocupate de impostori cu apucaturi de cotofene hoate care au tot reprezentat „directia buna“, ar fi de inteles acest idealism nevaccinabil.

Cei care isi cunosc musteriul il cosmetizeaza si-l potrivesc din condei pana-l fac de nerecunoscut, pentru a-l instala intr-un pat al lui Procust chitit pentru o singura persoana. Batranii tacticieni ai echidistantei ne invata cu argumente corozive pe cine sa nu votam, afisand in buzunarul de la batista numele candidatului imaculat la care se uita indragostiti cu apropo.

Nu-l imping in fata, dar il tin in permanenta la vedere: pe el, subintelesul, cel al carui nume nu trebuie nici macar rostit, fiindca la el ne gandim toti, luati de mancarimi in mana castigatoare cu care vom pune stampila pe numele lui.

In vreme ce comentatorii se lupta sa ne tina treaza constiinta civica, la usa primariilor bat salvatorii ultimei sanse, la a doua sau la a treia incercare de a ne face bine. Cei aflati inauntru vor sa ne ia ochii cu minuni edilitare pentru care s-au concentrat trei ani, levitand intr-o totala imobilitate administrativa. A reinceput sezonul necunoscutilor care o data la patru ani isi bandajeaza egoul, atarnandu-si numele si poza pe toate gardurile si la toate intersectiile. Lipitorii de afise platiti la bucata, dar si in functie de locul unde dau cu bidineaua, se iau la bataie noaptea, sa apuce un zid mai in fata, supravegheati de strategii de cartier ai partidelor. De tiribombele acestui balci n