Copiii i-au adus aici pentru că nu mai au timp să aibă grijă de ei, pentru că nu ştiu cum sau pentru că nu sunt în stare. Fiecare are motivele lui. Cei mai mulţi nu pot întoarce gestul pe care l-au făcut, părinţii lor pentru ei atunci când au venit pe lume, adică de a avea grijă de ei. În curtea cu bătrâni, doar câinii şi pisicile le ţin companie în fiecare zi. Ţevile de apă negre şi cojite par suspendate la intrarea în curtea Căminului de Bătrâni din Craiova, coborând apoi şi devenind scaun pentru bătrânii care caută să evadeze din camerele betonate şi întunecate. În faţa lor stau plantate câteva bănci verzi proaspăt vopsite, adăpostite de umbrelele recent achiziţionate şi înfipte în asfalt. Două pisici trec să se aşeze liniştite la picioarele bătrânelor, privindu-le leneş. În dreapta, un gard din beton cu ochiuri în formă de romb, prin care cresc firele de iarbă. În stânga, o clădire gri, în care stau unii dintre cei 350 de „oaspeţi rezidenţi“. În balcoanele posomorâte ca o carapace, hainele se zvântă la soare. Jos, la intrare, trei câini dorm fără griji, la umbra zidului. „Sunt prietenii bătrânilor. Ei şi pisicile. Împart mâncarea şi uneori primesc şi ceva dulce cumpărat de la magazinele din apropiere. Câteodată, cei de la Ecarisaj vin şi-i prind, dar le dau drumul şi tot aici se întorc“, a explicat dr. Mihaela Diaconici, directoarea Căminului.
Când nu-i obligă boala să stea la pat, ies la plimbare Cele trei clădiri şi restul de corpuri administrative se întind pe circa 13.000 de metri pătraţi. Bătrânii internaţi îşi petrec aici zilele, unii aşteptând pensia, căci e ziua în care sunt vizitaţi de cei de acasă, alţii, să-l întâlnească pe Dumnezeu. Alţii nu mai aşteaptă nimic. Când nu-i obligă picioarele sau boala să stea la pat, ies la plimbare. N-au prea multe opţiuni: curtea, cu două alei triste, fără perspectivă, părculeţele din cartier sau Parcul „Rom
